Arhiepiscopul Teodosie nu a fost sancționat de CNCD pentru declarațiile legate de rolul femeii în biserică

Data publicării:
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului., in timpul unei slujbe religioase
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului nu a fost sancționat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru declarația că femeia nu are roluri importante în biserică din cauza „condiției slăbiciunilor sale”. CNCD consideră că revine Bisericii Ortodoxe să „aplice propriile regulamente” în astfel de situații.

„Consiliul constată că, în astfel de cazuri cum este cel supus analizei (doar în acest caz concret ce constituie obiectul plângerii), în temeiul libertăţii religioase şi a principiului autonomiei cultelor recunoscute de statul român, revine acestora din urmă să aprecieze şi să-şi aplice propriile regulamente atunci când un ierarh, în exprimarea libertăţii de conştiinţă şi religioasă, poate aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în speţă dreptului la demnitate a femeilor. Acest drept şi această obligaţie a cultelor recunoscute de stat rezultă şi din art. 5 alin. (4) din Legea 498 din 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor”, se arată într-un comunicat al CNCD.

Potrivit acestui articol, „în activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.”

Hotărârea CNCD a fost adoptată cu 6 voturi pentru şi 2 voturi împotrivă.

CNCD a fost sesizat la începutul lunii trecute după ce Arhiepiscopul Tomisului a spus că femeia se face vinovată de păcat și că, „dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”.

„Nu este discriminare, este vorba de statutul bărbatului şi al femeii. Sigur că nicio femeie nu poate fi preot şi atunci e discriminare? De ce? Pentru că aceasta este condiţia ei. Ea nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale. Cum să fie discriminare? Aceasta este femeia. Ea a început păcatul. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri", a spus ÎPS Teodosie.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Piedone nu mai are voie să conducă ANPC. Decizia procurorilor DNA. Detalii de ultimă oră
Digi FM
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Fiica lui fusese cerută de soție la ultimul concert pe care l-a susținut...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Vacanța de coșmar a unui român pe litoralul din Bulgaria: „O mizerie de nedescris. Pe scaune găseai meniul de...
Newsweek
Judecătorii CCR cu pensii speciale de 68.000 lei au decis: Plata CASS la pensie este obligatorie
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...