Atenţionare din partea comisarului european pe buget, care ar putea viza şi România

Data actualizării: Data publicării:
sediul Comisiei Europene, exterior
Sediul Comisiei Europene. Foto: Getty Images

Comisia Europeană ar putea decide să restricționeze accesul la fonduri europene în cazul unui stat membru UE care încalcă principiul statului de drept, situație în care s-ar putea afla și România, a declarat comisarul European pe Buget, Günther Oettinger.

Potrivit acestuia, două treimi din majoritatea Parlamentului European ar susține acest demers.

"Am putea să prevedem, atunci când nu se respectă principiul statului de drept reducerea fondurilor pentru anumite programe sau interzicerea participării la anumite programe și la anumite genuri de finanțare. Am înțeles că două treimi din majoritatea Parlamentului European susțin acest demers și o să vedem cum continuă dezbaterile și în ce sens se vor îndrepta", a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Bruxelles, comisarul European pe Buget și Resurse Umane, Günther Oettinger, citat de Mediafax.

Comisarul european adaugă că executivul european are obligația să acționeze astfel atunci când constată încălcarea statului de drept. Potrivit comisarului, Comisia Europeană este "în strâns contact" cu guvernul român.

"Principiul statului de drept este o valoare foarte importantă a UE și a fost de la bun început. Este de fapt o obligație pentru toate statele membre, o chestiune prevăzută în dreptul primar, în Tratatul de la Lisabona. Comisia nu are doar dreptul, ci obligația ca, atunci când constată că statul de drept este încălcat sau îngrădit sau acest principiu este restricționat, să acționeze. Asta facem deja în Polonia și, după decizia Parlamentului European, o facem și în Ungaria. Am discutat despre acest lucru cu reprezentanții Guvernului român. Suntem în strâns contact cu ei. Acum Comisia va trebui să vadă dacă și când se înregistrează progrese în România sau dacă iau acțiuni care încalcă principiul statului de drept.

Potrivit lui Günther Oettinger, această problemă nu are "nicio legătură" cu exercitarea Președinției României la Consiliul UE, despre care a spus că "se desfășoară cu succes" în prima jumătate a anului 2019.

Întrebat de presă dacă împărtășește îngrijorările guvernului german privind situația statului de drept din România, comisarul european a declarat că Executivul de la Berlin susține propunerea Comisiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...