„Au ochelari de cal”. Qatarul avertizează Europa că s-ar putea confrunta cu un deficit de gaze

Data publicării:
conducte de gaze
Qatarul avertizează Europa că s-ar putea confrunta cu un deficit de gaze. Foto: Profimedia Images

Qatarul a avertizat că politicile guvernamentale privind tranziţia energetică vor descuraja investiţiile în combustibilii fosili şi vor duce la o penurie de gaze naturale în următorul deceniu, inclusiv în Europa, transmite Bloomberg. 

"Va exista un deficit major de gaze în viitor, în special în urma eforturilor spre tranziţia energetică, pe care le apreciem ca extrem de agresive. Stabilitatea economică şi responsabilitatea privind mediul nu se exclud reciproc. Trebuie să le avem pe ambele", a afirmat marţi Saad al-Kaabi, ministrul Energiei din Qatar, la Forumul economic de la Doha. 

Comentariile sale se regăsesc în declaraţia omologului său saudit, prinţul Abdulaziz bin Salman, care susţine că politicienii din Marea Britanie şi alte ţări "au ochelari de cal". Ei sunt prea optimişti privind rapiditatea renunţării la petrol şi gaze şi înlocuirea cu regenerabile şi energie mai curată, susţine oficialul saudit, citat de Agerpres.

Cotaţiile gazelor au scăzut anul acesta, în special în Europa, faţă de nivelul ridicat de anul trecut. După invadarea Ucrainei de către Rusia, competiţia pe piaţa gazelor naturale lichefiate (GNL) s-a intensificat, Europa având nevoie de mari cantităţi de GNL pentru a înlocui gazele naturale ruseşti livrate prin conducte şi care anterior asigurau aproape 40% din importurile continentului. 

Scăderea cotaţiilor vine pe fondul iernii blânde şi al creşterii lente a Chinei, afectată de restricţii. "Singurul lucru care a salvat umanitatea şi Europa anual acesta a fost iarna blândă şi încetinirea economiei globale. Dacă economia îşi revine în 2024, partea cea mai grea încă trebuie să vină", a avertizat al-Kaabi. 

Qatarul este unul din cei mai mari producători mondiali de GNL. Spre deosebire de alte state, investeşte zeci de miliarde de dolari pentru a-şi majora capacitatea la 126 milioane de tone pe an până în 2027, de la aproximativ 77 milioane. 

Cererea de gaze de la zăcămintele majore North Field East şi North Field South "este extrem de ridicată. Negociem cu multe companii", a declarat al-Kaabi. Şeful QatarEnergy, Saad al-Kaabi, anunţase anul trecut că firma a semnat un contract pe 27 de ani, în valoare de 60 de miliarde de dolari, cu grupul chinez Sinopec, cel mai lung în istoria tranzacţiilor cu gaze naturale lichefiate (GNL)

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita