Avertizare meteo de vreme deosebit de rece, cu precipitaţii şi vânt. Cum va fi vremea până vineri

Data publicării:
un barbat merge cu o lopata in mana pe bicicleta, pe timp de ninsoare.
O nouă informare meteo de vremea rea a fost emisă de ANM. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ANM a emis o informare meteo de vreme deosebit de rece, cu precipitaţii moderate şi intensificări locale ale vântului. Prognoza este valabilă până marţi, la ora 10:00. Totodată, meteorologii anunţă că până vineri vremea se va menţine deosebit de rece.

ANM informează că aria precipitaţiilor moderate cantitativ (15-20 l/mp) va cuprinde treptat sudul şi sud-estul ţării, unde vor fi ploi, lapoviţă, dar şi perioade cu ninsoare. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior, relatează Mediafax.

Precipitaţii, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse şi în Transilvania şi în restul zonei montane.

Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea şi în Muntenia, precum şi la munte, cu viteze în general de 40-50 km/h.

Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice şi sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute faţă de mediile climatologice ale perioadei.

De asemenea, meteorologii anunţă că până vineri vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopţilor şi dimineţilor. Pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri vântul va prezenta intensificări susţinute în jumătatea estică şi la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...