Banda de urgență de pe A2, ocupată de „grăbiți”. Mesajul disperat al unei tinere

Data actualizării: Data publicării:
crop masina banda de urgenta

După zile însorite, vremea a schimbat dramatic foaia și pe litoral. Este înnorat, bate vântul și nu sunt mai mult de 22 de grade Celsius, aşa că oamenii au început să plece spre case. Ca de obicei în astfel de situații, autostrada A2 s-a aglomerat peste măsură și au apărut probleme în trafic.

Dincolo de neplăcerile cauzate de așteptare, o cititoare digi24.ro semnalează o problemă de comportament în trafic. Mesajul e cu atât mai impresionant, cu cât din el transpare disperarea că autoritățile nu pot face nimic să îndrepte „o nedreptate”, după cum spune cititoarea. Redăm mesajul integral:

„Bună ziua, vă scriu pentru că nu ştiu cui altcuiva să raportez această nedreptate, ţinând cont că poliţia ne-a spus că nu are ce face. Suntem pe autostrada dinspre Constanţa şi eram bară la bară din cauza a două accidente aflate la mai puţin de 50 de km unul de altul. Evident, era nevoie ca banda de siguranţă să fie liberă, să poată trece ambulanţele. Însă câţiva conaţionali au vrut să evite traficul şi au intrat pe ea.

Unchiul meu nu a vrut să îi lase să treacă şi aceştia au ieşit din maşină şi ne-au lovit şi scuipat maşina.

Nici nu vreau să mă gândesc ce ne făceau dacă aveam uşile deschise.

Am sunat la poliţie şi au zis să îi lăsăm în pace, că nu au ce să le facă. Eu, sincer, nu înţeleg cum se poate întâmpla aşa ceva şi aş vrea să îi pot denunţă undeva şi nu am unde. Am reuşit să îi şi filmez pe banda de urgenţă, puteţi vedea videoul mai jos”.

Menționăm că din filmarea cititoarei digi24.ro am realizat capturile de mai sus.

Dacă şi dvs aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire puteţi lua legătura cu noi pe e-mail (redactie@digi24.ro) sau pe contul nostru de Facebook (https://www.facebook.com/Digi24HD). Ne puteti contacta şi pe WhatsApp, unde aşteptăm fotografiile şi filmările dvs, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Lapoviţă şi frig, la final de aprilie! Anunţ trist de la ANM pentru următoarele zile
Digi FM
Motivul pentru care Ioana Ginghină nu mai vrea să-l vadă pe Alexandru Papadopol: „La mine nu mai există cale...
Pro FM
Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri imposibile, în pantaloni super scurți și...
Film Now
Dick Van Dyke are 99 de ani, dar tot mai visează la un Oscar, singurul trofeu care îi lipsește: "Încă iubesc...
Adevarul
Substanțele din mâncare care cresc riscul de diabet tip II. Combinațiile nocive de aditivi din mâncărurile...
Newsweek
Câți bani iei în plus la pensie dacă ai muncit 10 ani în grupe de muncă? Cum se face calculul?
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
O poveste demnă de un scenariu de film. Cum au aflat Liv și Mia Tyler, fiicele solistului de la Aerosmith, că...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”