Bănescu, după protestele AUR cu lumânări, cruci și sicrie: „Lumânările nu se aprind niciodată pentru entități politice”

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu. Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a reacționat, joi, după ce membrii AUR au protestat la sediile PSD din țară cu lumânări, cruci și chiar un sicriu. Reprezentantul BOR atrage atenția că lumânările se aprind pentru morți și pentru vii, „niciodată pentru entități publice sau politice”.

„Întrucât realitatea imediată ne solicită mereu atenția, inclusiv morală, nu doar rutieră și pietonală, este vital pentru noi și pentru societate să acordăm totdeauna prioritate, nu doar de dreapta, bunului-simț ca expresie a legii morale și ca pedagog la purtător. Aproape al tuturor.

Contextual, să ne amintim, în calitate de creștini lucizi, ori de câte ori creștinismul e (pre)luat în deșertul ambițiilor partinice electorale și folosit ca instrument contondent împotriva adversarilor, că nimic nu e mai străin creștinismului însuși real asimilat și Bisericii ca „școală” a discernământului, smereniei și moderației, decât caricaturizarea lor prin instrumentalizarea grotescă a credinței și a simbolurilor sale concrete în agora politică”, a reacționat Vasile Bănescu, după scandalul provocat de organizațiile AUR la sediile PSD din țară,

Potrivit acestuia, „lumânările se aprind pentru cei adormiți în Domnul și pentru cei vii care au nevoie de ocrotirea Lui. Chiar și pentru vrăjmași. Niciodată pentru entități publice sau politice. Întrucât în creștinism este vorba despre persoane (meta)fizice, nu juridice. Un lucru care ține de abecedarul credinței”.

„„Cele ale lui Dumnezeu” sunt, prin firea lor, și așa trebuie să rămână, precum a spus Însuși Hristos, deplin separate de „cele ale Cezarului”.

Ispita unirii lor conduce inevitabil la edulcorarea religiei și la butaforizarea politicii, ambele efecte fiind profund dăunătoare sănătății organismului social”, a mai scris Bănescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Organizațiile AUR au organizat, miercuri seară, mai multe acțiuni de protest la sediile PSD din țară, inclusiv la București. Cei de la AUR protestează împotriva comasării alegerilor și a ceea ce numesc „acțiunile abuzive, neconstituționale și ilegale ale PSD”.

Cei de la AUR au venit la mai multe sedii PSD din țară, inclusiv la București, cu lumânări aprinse, susținând că acestea sunt pentru „memoria democrației pe care Marcel Ciolacu și actuala coaliție au omorât-o”.

La unul dintre proteste, membrii AUR au venit cu cruci și cu un sicriu pe care l-au cărat pe străzi în muzică de fanfară.

Cei de la PSD au răspuns pregătindu-și sediile cu pancarte cu mesaje pentru cei de la AUR, inclusiv în care îi acuză de legături cu Rusia. La București, unde sediul PSD se află lângă ambasada Rusiei, a fost pus o pancartă cu mesajul „Ai greșit adresa, băiatu’ meu!”, alături de o mână care indică spre dreapta, harta Rusiei și mesajul în limba rusă „Ambasada”.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri