Bărbatul care i-ar fi vândut cocaină lui Liam Payne a fost arestat. Dealerul: „S-a petrecut ceva intim”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0950924054
Tânărul, identificat drept Braian Paiz, în vârstă de 24 de ani, este acuzat că i-a livrat cocaină lui Liam Payne cu două zile înainte de căderea fatală a cântăreţului de la balconul camerei sale de hotel şi este una dintre cele cinci persoane urmărite penal în acest caz. Sursa foto: Profimedia Images

Una dintre cele două persoane acuzate că i-au furnizat droguri cântăreţului britanic Liam Payne înainte de moartea acestuia, în octombrie 2024, într-un hotel din Buenos Aires, a fost arestată, au declarat vineri surse din poliţie pentru AFP, scrie News.ro. Bărbatul i-ar fi vândut artistului cocaină.

Tânărul, identificat drept Braian Paiz, în vârstă de 24 de ani, este acuzat că i-a livrat cocaină lui Liam Payne cu două zile înainte de căderea fatală a cântăreţului de la balconul camerei sale de hotel şi este una dintre cele cinci persoane urmărite penal în acest caz.

Locuinţa acestuia din Budge, în provincia Buenos Aires, a fost percheziţionată, iar el a fost dus în fața magistraților.

Parchetul a declarat că Braian Paiz a fost „acuzat că i-a livrat cocaină” lui Liam Payne, pe care l-a vizitat la hotelul său în 14 octombrie şi pe care l-a „însoţit până la camera nr. 310, intrând cu el”. El a rămas acolo timp de aproape cinci ore.

Ce s-a întâmplat înaintea morții lui Liam Payne

„Am petrecut noaptea, ne-am drogat (...) s-a întâmplat ceva intim”, a declarat Braian Paiz pentru Telefe Noticias.

În noiembrie, Braian Paiz a negat într-un interviu că i-ar fi furnizat droguri lui Payne, deşi a recunoscut că l-a întâlnit şi a petrecut timp cu el în dormitorul său. Justiţia argentiniană a stabilit de atunci că a existat o „furnizare de droguri contra cost” şi a dispus luni arestarea provizorie a două dintre cele cinci persoane inculpate, inclusiv Paiz.

„Trei dintre inculpaţi au fost inculpaţi fără detenţie provizorie pentru ucidere din culpă, iar ceilalţi doi pentru infracţiunea de furnizare de droguri” cu detenţie provizorie, a precizat Parchetul.

Aceştia sunt „RLN, agentul victimei (în Argentina) care l-a însoţit pe Payne în această călătorie la Buenos Aires pentru a-şi reînnoi viza americană; managerul hotelului, GAM, şi managerul recepţiei hotelului, ERG”, şi sunt pasibili de închisoare între unu şi cinci ani, potrivit Parchetului.

Gilda Martin şi Esteban Grassi, cei doi manageri ai hotelului, au fost acuzaţi de omor prin imprudenţă, în timp ce un angajat, Ezequiel Pereyra, a fost acuzat că i-a furnizat substanţe ilegale fostului membru One Direction.

Roger Nores, un om de afaceri şi prieten al lui Liam Payne care l-a însoţit în călătoria sa în Argentina, a fost acuzat de omucidere din neglijenţă. Liam Payne a fost găsit mort la data de 16 octombrie, după ce a căzut de la balconul camerei sale de hotel.

Rezultatele preliminare ale autopsiei au stabilit că acesta a murit din cauza unei „hemoragii interne şi externe” ca urmare a căzăturii şi a consumului de cocaină, alcool şi antidepresive înainte de a muri. La data de 6 noiembrie, trupul neînsufleţit al artistului a fost repatriat de la cimitirul britanic din Buenos Aires la Londra, în prezenţa tatălui său, Geoff Payne.

 

 

Editor : Iulia Bălăianu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan a anunțat al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. Ce se întâmplă începând...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu