Bărbatul care l-ar fi ucis pe polițistul din Timiș este cercetat pentru mai multe infracțiuni. Suspectul e recidivist

Data publicării:
ionel-marcel-lepa-ucigas-politist-timis

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus efectuarea urmăririi faţă de suspectul Lepa Ionel Marcel sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj (în varianta omorului calificat comis asupra unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, toate aflându-se în concurs real şi în stare de recidivă postcondamnatorie, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că în după-amiaza zilei de duminică, în jurul orei 15,00, suspectul l-a împuşcat mortal pe agentul de poliţie Amariei Cristian, din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu vizând prinderea suspectului, ce se sustrăgea de la executarea unei pedepse de patru ani şi opt luni închisoare dispusă de Judecătoria Lugoj, în timp ce suspectul se ascundea într-un imobil din localitatea Izvin, arată prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, într-un comunicat remis, marţi, Agerpres

La comiterea faptei, suspectul a folosit un pistol deţinut fără drept, trăgând asupra victimei două focuri de armă letală, la nivelul pieptului.

Suspectul a fugit de la locul faptei, fiind identificat în dimineaţa zilei de marţi pe raza localităţii timişene Remetea Mare. În prezent, suspectul se află internat într-o unitate spitalicească, urmând a fi adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în momentul în care va permite starea de sănătate a acestuia.

În cauză continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept, faţă de suspect urmând a se lua măsurile preventive care se impun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...