Când vor fi finalizate lucrările de deviere a pârâului Corund, care a inundat Salina Praid

Data publicării:
paraul corund
Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Instituţia Prefectului - Judeţul Harghita a informat, marţi, cu privire la gestionarea situaţiei de urgenţă de la Salina Praid, că au început lucrările de pregătire a terenului pentru lucrările de impermeabilizare a canalului de deviere a cursului pârâului Corund, iar firma constructoare a dat asigurări că lucrările de deviere a pârâului pe ţevi corugate cu diametrul Dn2000, ancorate în versant, vor fi finalizate la data de 1 iulie.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Prefectura Harghita, în şedinţa operativă a instituţiilor implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă de la Salina Praid din după-amiaza zilei de 3 iunie 2025 s-a stabilit că la faţa locului va merge, miercuri, un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă, pentru a se asigura că toate lucrările din perimetrul minier se desfăşoară cu respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă.

„În cursul zilei de azi operatorul regional care asigură alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor din comuna Praid a comunicat că apa furnizată este potabilă şi sigură pentru consumul casnic, conform analizelor efectuate în lunile mai şi iunie. Captarea apei pentru comuna Praid este situată în amonte de perimetrul minier al salinei", menţionează sursa citată de Agerpres.

De asemenea, Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Mureş efectuează evacuări controlate din acumularea de la Bezid, judeţul Mureş, pentru diluarea concentraţiilor ridicate de sare din râul Târnava Mică, după ce s-au înregistrat valori de aproape două ori mai mari decât limita admisă pentru apă potabilă la priza de captare Târnăveni, precizează comunicatul Prefecturii Harghita.

Pentru evitarea oricărui pericol, măsura evacuării populaţiei rămâne în vigoare, menţinându-se cele două posturi fixe de jandarmi şi patrulele mobile mixte ale structurilor MAI. Accesul în zona este restricţionat, urmând ca zona să fie supusă patrulării de structurile MAI, menţionează comunicatul.

„Autorităţile monitorizează în permanenţă evoluţia situaţiei, iar măsurile implementate până în prezent oferă deplina siguranţă atât pentru localnici, cât şi pentru persoanele care tranzitează zona”, se mai afirmă în comunicatul Prefecturii Haghita.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie