Cât va fi cel mai mare salariu pentru un profesor. Cadrele didactice ar putea câștiga cât medicii

Data publicării:
cancelarie
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat joi la Guvern că sunt în analiză trei scenarii privind salariile din educație și că un profesor cu 25 de ani vechime și având gradul I ar putea câștiga "cât un anumit tip de medic".

Ministrul a spus că s-a întâlnit cu liderii federațiilor sindicale pe tema legii salarizării unitare și că s-a stabilit un calendar de lucru, astfel că fiecare sindicat își va desemna o echipă tehnică, urmând să lucreze concret cu reprezentanți de la ministerele Muncii și, respectiv, al Educației.

"Se va merge pe trei scenarii de grile. În 10 zile echipele tehnice vor veni cu variantele care vor fi transmise pentru evaluarea impactului, pentru ca apoi să intre în discuția politică.

Ca principiu, se pleacă de la salariul debutantului, care să fie egal cu salariul mediu brut, asta e baza", a spus Deca.

"Nu vor fi afectate alte creșteri procentuale ale salariilor, gradația de merit, sporul de dirigenție. Până acum am agreat mai degrabă principii", a adăugat ea.

Întrebată care va fi cel mai mare salariu potrivit celor trei grile discutate, ministrul a răspuns că "va fi stabilit în urma analizării celor trei scenarii, dar că în linii mari este o echivalență cu unele poziții din grila din sănătate".

"Un profesor cu peste 25 de ani vechime și gradul I ar putea să aibă un salariu echivalent cu o funcție din grila de la sănătate, cu un anumit tip de medic, dar chestiunea va fi analizată de grupurile tehnice și va face parte dintr-una din variante.", a spus Deca.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...