Ce spune Poliția din Londra despre moartea cântăreței Sinead O'Connor

Data publicării:
Irish singer Sinead O'Connor who has died today (Wednesday) on stage with Sly and Robbie at the Garage in Glasgow in 2005
Moartea cântăreței Sinead O'Connor nu este considerată suspectă, spune Poliția. Foto: Profimedia

Poliţia Metropolitană din Londra a anunțat, joi, că moartea cântăreței Sinead O'Connor nu este considerată suspectă, relatează BBC. Artista, în vârstă de 56 de ani, a fost găsită în stare de inconştienţă în casa ei din Londra şi a fost declarată decedată la faţa locului, precizează autoritățile.

„Poliţia a fost chemată miercuri, 26 iulie, la ora 11:18, pentru a anunţa că o femeie este în stare de inconştienţă la o adresă rezidenţială. Ofiţerii s-au prezentat şi o femeie în vârstă de 56 de ani a fost declarată decedată la faţa locului”, a precizat Poliţia metropolitană într-un comunicat citat de Reuters.

„Decesul nu este tratat ca fiind suspect. Un dosar va fi pregătit pentru medicul legist”, se adaugă în document.

Artişti din întreaga lume au reacţionat la aflarea veştii. Michael Stipe, solistul trupei REM, muzicianul american Tori Amos şi cântăreţul irlandez Shane MacGowan s-au numărat printre cei care i-au adus cântăreţei un omagiu pentru onestitatea feroce, prezenţa intensă şi spiritul fără compromisuri.

Cântăreața a devenit celebră în întreaga lume în 1990, pentru interpretarea melodiei „Nothing Compares 2 U”. O'Connor - care a avut un palmares de zece albume, iar Nothing Compares 2 U a fost single-ul nr. 1 pe plan mondial în Billboard Music Awards în 1990 - a primit mai devreme în acest an premiul inaugural pentru album clasic irlandez - Classic Irish Album - în cadrul RTE Choice Music Awards.

O'Connor s-a născut într-o familie cu probleme la Dublin, pe 8 decembrie 1966. Mai târziu în viaţă, ea a susţinut că a început să aibă probleme de sănătate mintală din cauza faptului că mama ei a abuzat-o fizic şi sexual în copilărie.

Ultimul mesaj pe Twitter al cântăreței, postat cu doar câteva zile înaintea morții sale, era despre cât de mult îi este dor de fiul ei, Shane O'Connor, care a murit ianuarie 2022, și că se simte „pierdută” fără el.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...