Cererea de plexiglas a explodat pe fondul măsurilor anti-COVID-19

Data publicării:
coronavirus spital medic
Foto: Guliver/Gettyimages

Redeschiderea locurilor cu acces public precum magazinele sau reorganizarea spaţiilor de lucru în birouri a dus la creşterea explozivă a cererii de plexiglas pentru protecţia împotriva Covid-19, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Facem faţă unei penurii de necrezut”, spune Michel Rivé, fondatorul Pluxi, companie specializată în produse de plexiglas.

Cunoscut şi sub denumirea de PMMA (metacrilat polimetil), Plexiglas este o marcă înregistrată a grupului german Röhm, dar cuvântul a intrat şi în limbajul curent. Denumit şi sticlă acrilică, plexiglasul este un material plastic larg utilizat în producţia de viziere de producţie, ecrane, tablete sau obiecte decorative sau publicitare.

„În urmă cu o lună ne-am dat seama că vom avea o cerere puternică pentru protecţie şi că plexigasul va fi un material foarte căutat”, spune Michel Rivé, fondatorul Pluxi, un IMM cu sediul la Landévant. „Când am fost decizia de carantină, aveam de lucru pentru o săptămână”, a dezvăluit Rivé, după care o primă comandă de 2.000 de ecrane de protecţie pentru amenajarea farmaciilor a permis companie să redemareze activitatea.

Însă în cazul plexiglasului „s-a instalat o penurie”, subliniază patronul Pluxi, care acum funcţionează cu comenzi făcute la începutul izolării şi care sunt livrate cu întârziere. Din cauza faptului că întârzierile la livrări s-au prelungit "comenzile făcute în prezent vor fi livrate la toamnă, poate chiar în decembrie", în condiţiile în care în mod normal dura o săptămână maxim trei de la comandă până la livrare, adaugă Michel Rivé.

Pentru toate sectoarele care primesc public, şi care au fost autorizate să reia activitatea la 11 mai, „este vital să aibă ecrane de protecţie” însă „avem probleme în a deservi toţi clienţii”, subliniază Michel Rivé.

Aceiaşi constatare la Abaqueplast, un distribuitor de materii plastice şi producător pe bază de comandă, cu sediul la Stains, la periferia Parisului, care a început şi să producă ecrane de protecţie din plexiglas.

„Am simţit o cerere brutală a cererii, în mod exponenţial. În consecinţă, ne-am concentrat întreaga activitate pe ecranele de protecţie”, explică directorul Abaqueplast, Marc Le Moel. Cererea de PMMA este „foarte mare pentru produse transparente şi aceasta a generat o penurie. Dacă vreţi să faceţi comenzi la anumiţi producători, în prezent există o întârziere până în septembrie şi decembrie”, adaugă Marc Le Moel.

În ceea ce prieşte producătorii industriali de plexiglas, grupul francez Arkema care realizează plăci de PMMA sub marca Altuglas, confirmă că există o „cerere semnificativă” pentru acest produs. Uzinele grupului care produc plăci de PMMA, în SUA şi Franţa, „funcţionează la capacitate maximă”, a declarat recent directorul general de la Arkema Thierry Le Hénaff, reamintind însă că acest material are o pondere limitată în activitatea totală a grupului.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...