Ciugud, singura comună din România premiată pentru integritate şi performanţă administrativă

Data publicării:
primaria-ciugud-fb
Foto: facebook.com/primariaciugud

Comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din România, Ciugud, este singura comună din ţară premiată pentru integritate şi performanţă administrativă de Ministerul Dezvoltări Regionale şi Administraţiei Publice. Comuna din județul Alba are o absorbţie de fonduri europene de peste 27 de milioane de euro.

„Comuna Ciugud a fost premiată recent în cadrul unei gale organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, fiind singura comună din România care a primit această distincţie pentru integritate şi performanţa administrativă. Echipa Primăriei Ciugud a câştigat şi premiul de popularitate, comuna fiind votată de cei mai mulţi dintre participanţii la gală şi clasându-se astfel în faţa unor municipii mari din România”, se arată în comunicatul Primăriei Ciugud.

Premiul a fost acordat în cadrul conferinţei "Reţeaua campionilor în domeniul integrităţii".

Echipa Primăriei Comunei Ciugud a fost premiată pentru proiectul "Dezvoltarea serviciilor publice prin implementarea unui sistem interactiv, grafic de management", prin care, la nivelul administraţiei locale, au fost implementate o serie de aplicaţii pentru îmbunătăţirea activităţi administraţiei locale dar şi pentru o apropiere mai mare de cetăţean.

Ciugudul a fost singura comună din România premiată în cadrul acestei competiţii, restul premiilor revenind unor municipii şi consilii judeţene din România, precizează Agerpres.

În cadrul galei, publicul participant, format din reprezentanţi ai administraţiilor locale din România, a fost invitat să voteze on-line, în timp real, echipa administrativă al cărei proiect a stârnit cel mai mare interes, Ciugudul clasându-se pe primul loc, în faţa unor municipii importante, precum Cluj-Napoca sau Iaşi.

Comunei din Alba nu i-a mai fost decernat şi acest premiu de popularitate, deoarece regulamentul prevede acordarea unui singur premiu unei administraţii publice locale, astfel încât Ciugudul a primit doar aprecierea participanţilor cedând premiul locului II, Municipiul Cluj-Napoca.

„Premierea Comunei Ciugud de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ne onorează şi este o recunoaştere a activităţi serioase pe care o desfăşoară echipa administraţiei locale. Le mulţumesc şi îi felicit pe colegii mei din cadrul Primăriei Ciugud pentru munca depusă în implementarea unor soluţii şi aplicaţi moderne care să îmbunătăţească activitatea, dar şi pentru modul în care au înţeles că trebuie să fim transparenţi şi apropiaţi de cetăţeni. Ceea ce se întâmplă la Ciugud este datorită unei echipe de profesionişti care şi-a pus toată priceperea şi sufletul în slujba comunităţii pentru interesul cetăţeanului. Proiectul premiat este doar o mică parte din iniţiativa 'Ciugud- smart village' prin care încercăm să devenim o comunitate care se dezvoltă cât mai inteligent, cu respect pentru cetăţeni şi păstrând identitatea rurală cu zestrea unică de tradiţii”, a spus, potrivit comunicatului, primarul Gheorghe Damian.

În 2018, primarul comunei Ciugud a fost exclus din PSD. Liderul județean al social-democraților spunea atunci că Gheorghe Damian „nu este om de echipă”, a primit „aprecieri” de la adversarii politici, avea prieteni în afara partidului, „era condus de alții care îl disturbă”, nu se „mândrea cu afișele PSD în comună” și chiar își făcea concediile cu persoane din alte partide.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri