CNSU a aprobat desfăşurarea a 4 evenimente test-pilot. Doar unul dintre ele va avea loc la exterior

Data publicării:
sala goala a teatrului national bucuresti
Unul dintre evenimente va avea loc la TNB. Foto: Facebook / Teatrul Național I.L. Caragiale București

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, vineri, organizarea şi desfăşurarea a 4 evenimente test/pilot în domeniul cultural, cu o limită de cel mult 70% din capacitatea spaţiului. Trei dintre ele urmează să aibă loc la interior și unul singur la exterior.

Potrivit Hotărârii CNSU 27/2021, pe durata organizării şi desfăşurării evenimentelor test/pilot în domeniul cultural sunt respectate măsurile de prevenire şi control a infecţiilor generate de virusul SARS-CoV-2, prevăzute în metodologia aprobată prin ordinul comun al ministrului Culturii şi ministrului Sănătăţii. 

Lista evenimentelor culturale test-pilot aprobate de CNSU:

  • 14 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „Libera Musica”, eveniment organizat la interior, cu participarea a maxim 70% din capacitatea spaţiului; organizator: Opera Naţională Bucureşti.
  • 15 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „Dineu cu Proşti”, eveniment organizat la interior, cu participarea a maxim 70% din capacitatea spaţiului; organizator: Teatrul Naţional Bucureşti.
  • 15 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „Faust”, eveniment organizat la interior, cu participarea a maxim 70% din capacitatea spaţiului; organizator: Opera Naţională Română Cluj-Napoca.
  • 16 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „Libera Musica”, eveniment organizat la exterior, cu participarea a maxim 70% din capacitatea spaţiului; organizator: Opera Naţională Bucureşti.

În cazul celui din urmă eveniment se precizează că, în eventualitatea unor condiţii meteorologie nefavorabile, acesta va fi reprogramat pe data de 22 sau 23 mai 2021, se arată în informarea Ministerului Culturii. 

Citește și: GALERIE FOTO Mii de oameni au participat la un concert rock în Barcelona, în plină pandemie. Evenimentul are la bază un studiu Covid

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri