Copil de 3 ani, în stare gravă după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Sibiu

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta smurd
FOTO: Shutterstock

Un copil de trei ani a căzut, joi dimineaţă, de la etajul al cincilea al unui bloc din municipiul Sibiu, el fiind intubat de echipajul SMURD şi transportat la spital, inconştient. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a se stabili ce s-a întâmplat.

”În această dimineaţă, la ora 08.22, prin apel 112, I.P.J. Sibiu a fost sesizat cu privire la faptul că un copil în vârstă de aproximativ 3 ani este inconştient, pe un trotuar de pe strada Bârsei din municipiul Sibiu. La faţa locului au intervenit poliţişti şi echipaje medicale, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani care ar fi căzut de la etajul 5 al imobilului unde locuia”, a anunţat, joi, IPJ Sibiu, potrivit News.ro.

Potrivit ISU Sibiu, acolo a intervenit un echipaj SMURD cu medic, băiatul de trei ani suferind multiple traumatisme severe. Echipajul medical l-a intubat, minorul fiind inconştient. Aceasta va fi transportat de urgenţă la Spitalul de Pediatrie.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita