Cum explică Administrația Prezidențială bijuteriile de 12.000 de euro purtate de Carmen Iohannis în Germania

Data actualizării: Data publicării:
Klaus și Carmen Iohannis
Foto: presidency.ro

Administrația Prezidențială a reacționat, luni, după informațiile că Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis, a purtat bijuterii de 12.000 de euro la un eveniment în Germania, unde îl însoțea pe președinte. Conform acesteia, bijuteriile au fost purtate de Carmen Iohannis doar cu ocazia evenimentului pentru a „promova” creatorii români, iar ele „au fost returnate creatorului la revenirea în țară”.

„Prima Doamnă, Carmen Iohannis, promovează creatorii români cu ocazia evenimentelor publice la care participă, atât interne, cât și externe.

La ceremoniile publice care au avut loc la finalul săptămânii trecute în Republica Federală Germania, Prima Doamnă a purtat bijuterii ale unui creator român, inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, acesta fiind și motivul utilizării acestora.

Bijuteriile au fost returnate creatorului la revenirea în țară, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată și cu ținutele vestimentare purtate de Prima Doamnă. Nu a existat niciun contract care să implice câștiguri financiare în urma promovării bijuteriilor respective”, a transmis Administrația Prezidențială, luni.

Eveniment în Germania

Bijuteriile în valoare de 12.000 de euro au fost purtate de prima doamna la un eveniment din Germania, la care a participat alături de președintele României.

Ulterior, casa de bijuterii a postat pe paginile rețelelor sociale mai multe poze în care Carmen Iohannis apare purtând cele două bijuterii din aur alb cu diamante.

„Suntem mândri să creăm piese atemporale care onorează și celebrează frumusețea și individualitatea unică a celor care le poartă” - este mesajul care însoțește imaginile cu Prima Doamnă.

Evenimentul în cauză a avut loc în data de 3 iunie - președintele Klaus Iohannis și soția au participat la o întâlnire cu primarul din orașul german Duesseldorf, Stephan Kaller.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...