Curtea de Justiție a UE a decis că Austria a tăiat ilegal alocațiile pentru copiii românilor care lucrează în această țară

Data actualizării: Data publicării:
monede euro si bancnote lei
FOTO Getty Images

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, joi, că Austria a tăiat ilegal alocațiile pentru copiii românilor care lucrează în această țară, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Decizia CJUE vine după ce, în 2019, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Austriei pentru controversata lege privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul austriac.

Potrivit MAE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a pronunţat joi, 16 iunie 2022, hotărârea sa în cauza C-328/20, Comisia Europeană (Comisia) împotriva Austriei, acţiune în constatarea neîndeplinirii de către statul membru menţionat a unor obligaţii prevăzute de Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum şi de Regulamentul nr. 492/2011 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii.

„CJUE, a constatat, în esenţă, că prin instituirea unui mecanism de ajustare a alocaţiilor familiale şi a creditului fiscal pentru copilul aflat în întreţinere, aplicabil în cazul lucrătorilor ai căror copii au reşedinţa permanentă în alt stat membru UE, Austria a încălcat obligaţii care îi revin în temeiul Regulamentului nr. 883/2004 şi al Regulamentului nr. 492/2011″, a arătat MAE.

De asemenea, CJUE a constatat că, prin instituirea, pentru lucrătorii migranţi ai căror copii au reşedinţa permanentă în alt stat membru UE decât Austria, a mecanismului de ajustare a bonusului familial „plus”, a creditului fiscal pentru persoanele care asigură singure veniturile unui cuplu, a creditului fiscal pentru persoanele care asigură singure educaţia unui copil şi a creditului fiscal pentru întreţinere, Austria a încălcat obligaţii care îi revin în temeiul Regulamentului nr. 492/2011.

„Hotărârea CJUE este în concordanţă cu poziţia constant exprimată de România pe tema indexării alocaţiilor copiilor nerezidenţi. De altfel, România, prin Ministerul Afacerilor Externe – Agentul Guvernamental pentru CJUE, a intervenit în cauza C-328/20, în susţinerea Comisiei Europene”, au precizat reprezentanţii ministerului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

UE a început procedura de infringement împotriva Austriei încă din 2019

Decizia privind reducerea alocaţiilor plătite de statul austriac cetăţenilor UE ai căror copii se află în statele de origine a fost adoptată de Parlamentul de la Viena la 24 octombrie 2018 şi a intrat în vigoare la începutul anului 2019.

Noul act normativ a redus de la 172 de euro la 85 euro cuantumul prestaţiilor lunare vărsate de către Austria pentru un copil român în vârstă de trei ani şi la 97 de euro pentru un copil ungar în vârstă de trei ani.

În 2019, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement contra Austriei pentru controversata lege privind ajustarea alocaţiilor acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul austriac.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au descoperit medicii la autopsia lui Emanuel, medicul de 28 ani găsit mort în locuința sa. Care ar fi...
Digi FM
Adrian Mutu și-a sărbătorit fiul cel mic: "La mulți ani, iubitul meu!". Fostul fotbalist are patru copii din...
Pro FM
Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în spațiu: "Ce dramatic! Ați fost acolo...
Film Now
Nick Moran, actorul din „Harry Potter”, în stare gravă: „S-ar putea să nu mai vorbească niciodată” după o...
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei, aviz negativ la CSM. De ce nu sunt șanse să fie adoptată?
Digi FM
Doi medici rezidenți, angajați în cel mai mare spital din Iași, au murit la distanță de două săptămâni...
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri: "Domnule, devii mai frumos pe zi ce trece"
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...