Decizia Patriarhiei în cazul Episcopului Hușilor: Încă mai poate aduce probe în apărarea sa
Data publicării:
Foto: ziaruldeiasi.ro
Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, implicat într-un scandal sexual, mai poate aduce probe în apărarea sa, în condiţiile în care imaginile din filmul apărut în presă nu sunt reale, în caz contrar riscând excluderea din clerul Bisericii Ortodoxe Române, relatează News.ro.
Foto: ziaruldeiasi.ro
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a explicat pentru News.ro că dacă se va decide excluderea sa, care este cea mai aspră sentinţă pe care o poate da Consistoriul, atunci episcopul îşi poate păstra statutul de monah. Dacă Sinodul decide suspendarea sa totală din toate atribuţiile, va fi înlocuit temporar, cel mai probabil, cu ierarhul său superior, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.
"Episcopul riscă excluderea din clerul BOR dacă pe parcursul judecării sale de către Consistoriul arhieresc nu va prezenta niciun argument factual în apărarea sa. Imaginile din filmul apărut în presă sunt reale. Dacă le contestă, el este dator să probeze lipsa lor de veridicitate. Excluderea sa din cler este cea mai aspră sentinţă care se poate da din partea Consistoriului. Putem vorbi despre retragerea sa din treptele clericale. În fond, caterisire", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, precizând că este pentru prima dată în Biserica Ortodoxă Română când un ierarh este judecat de către Sinod pentru o asemenea abatere de natură morală şi disciplinară.
Întrebat ce se va întâmpla cu episcopul după caterisire, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus că acesta îşi poate păstra statutul de monah.
"Îşi va putea păstra statutul de monah, întrucât astfel are şi şansa vindecării sale morale in spaţiul binefăcător al Bisericii. Orice ierarh este în mod fundamental monah, călugar. Acest statut evident şi-l păstrează pentru că este şi bine să rămână în Biserică un om care dă dovada de dorinţă de îndreptare. Episcopul de Husi nu trebuie demonizat. Nu vorbim despre asemenea lucruri în Biserică. Este un om care a greşit'', a mai spus Bănescu, precizând că în acest moment episcopul de Huşi este suspendat de la slujire.
În cazul în care Sinodul va decide suspendarea sa totală din toate atribuţiile atunci va fi înlocuit temporar, cel mai probabil cu ierarhul său superior, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.
Potrivit lui Vasile Bănescu, lucrurile ar fi fost mult simplificate dacă episcopul Huşilor ar fi solicitat retragerea, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
"Nu, nu s-a întâmplat lucrul acesta. Am fi aflat cu toţii dacă era cazul. Are posibilitatea să o facă în cursul zilei de astăzi (n.r. - joi) sau mâine (n.r. - vineri) pe parcursul derulării şedintelor Sfântului Sinod. Până acum nu s-a întâmplat acest lucru. Este deja tardiv pentru că imaginea instituţiei noastre a fost afectată, evident, de un asemenea caz. El a fost sfătuit să se retragă. Personal, am transmis lucrul acesta. Nu a făcut-o până acum. Mai are timp s-o facă şi astăzi sau mâine, dar chiar dacă ar face-o ancheta nu se va opri aici, pentru că în filmul respectiv este implicată şi o a doua persoană şi mai ştim că există şi un caz foarte grav de şantaj - încă trei clerici din Episcopia Huşilor sunt în acest moment anchetaţi de DNA. Asadar, ancheta pentru o faptă de imoralitate va continua", a mai spus Bănescu.
Întrebat unde ar putea fi îndrumat să se retragă după caterisire, Vasile Bănescu a spus că nu ştie încă.
"Nu ştiu unde anume va fi îndrumat sa se retragă", a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 136 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.