Deținut din Penitenciarul Giurgiu, mort după o încăierare spontană cu un coleg de celulă

Data actualizării: Data publicării:
penitenciarul-giurgiu
Foto: Facebook/Resurse Umane Penitenciarul Giurgiu

Un deținut din Penitenciarul Giurgiu a murit, în prima zi de Crăciun, după ce a avut o încăierare cu un coleg de celulă, ambii închiși în regim de maximă siguranță. Bărbatul a murit în baie, în urma unei lovituri, iar agresorul se află la spital, urmând a fi efectuate cercetări cerute de ANP.

Miercuri, în jurul orelor 05.30, la nivelul Penitenciarului Giurgiu, doi deținuți închiși în regim de maximă siguranță au avut o altercație spontană, iar unul a murit.

„Persoanele implicate în incident se aflau cazate în aceeași cameră de deținere, conflictul spontan și decesul deținutului survenind în grupul sanitar al camerei, urmare aplicării unei lovituri. Personalul unității a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, în ciuda eforturilor medicilor fiind declarat decesul. Deținutul prezumat agresor a fost transportat la o unitate spitalicească, în vederea efectuării unui control medical”, informează Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), potrivit Mediafax.

Poliția Giurgiu, judecătorul de supraveghere a privării de libertate și familia persoanei decedate au fost informate. De asemenea, în penitenciar a fost deschis un dosar de incident, urmând a se efectua cercetări pe linie disciplinară față de deținutul implicat.

„Totodată, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus deplasarea, la Penitenciarul Giurgiu, a unei echipe de specialiști de la nivelul aparatului central, coordonată de directorul Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, în vederea verificării cauzelor și împrejurărilor producerii incidentului”, mai arată sursa citată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita