Doi bărbați au furat ciocolată dintr-un magazin, după ce au fost prinși cu o lună în urmă furând două biciclete

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
FOTO: Shutterstock

Un tânăr de 18 ani şi un bărbat în vârstă de 33 de ani din judeţul Bihor sunt cercetaţi de către poliţişti, fiind suspectaţi că au furat de pe rafturile unui magazin tablete de ciocolată în valoare de aproape 4.700 de lei, potrivit News.ro.

Acesta nu este primul dosar penal deschis pe numele celor doi, ei fiind suspectaţi că, luna trecută, au furat două biciclete din faţa unui centru comercial. Instanţa de judecată i-a lăsat în libertate.

Conform datelor furnizate vineri de oficialii Poliţiei Judeţene Bihor, cei doi bărbaţi, ambii din comuna Cefa, ar fi profitat de neatenţia angajaţilor unui magazin din municipiul Oradea şi ar fi sustras tablete de ciocolată, în valoare totală de 4.665, 80 de lei.

Miercuri, 28 iunie, în urma administrării probatoriului, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea i-au reţinut pe cei doi pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a formulat pe numele lor propunere de arestare preventivă, care însă a fost refuzată de către instanţa de judecată.

Este al doilea dosar penal deschis pe numele celor doi bihoreni în ultimele două luni. Ei sunt principalii suspecţi în cazul unui furt comis în ziua de 27 mai, când au furat două biciclete din faţa unui centru comercial din Oradea. La acel moment, cei doi au fost prinşi de către poliţişti în decurs de o oră de la comiterea furtului. Ei au fost depistaţi într-o piaţă din Oradea în timp ce încercau să vândă bicicletele furate.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...