Drulă trimite Corpul de control la Metrorex, nemulțumit de creșterea salariilor. Reacția sindicaliștilor

Data publicării:
O garnitura de metrou soseste in statie, in Bucuresti
Garnitură de metrou Foto: metrorex.ro

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a trimis Corpul de control la Metrorex, nemulțumit de creșterea salariilor angajaților în plină pandemie. Sindicaliștii îl contrazic însă pe ministru.

Drulă se declară nemulțumit că salariile celor circa 5.500 de angajați din Metrorex au crescut de la 1 noiembrie cu 18%, deși, din cauza pandemiei, numărul de călători și încasările au scăzut. El spune că vrea să știe cum s-a negociat noul contract de muncă și cum s-a ajuns la acea majorare salarială pe care bugetul nu o poate susține.

„Este complet inacceptabil și lipsit de solidaritate ca, în vreme ce milioane de români au avut de suferit financiar din cauza pandemiei, în timp ce ai pierderi enorme de venituri, să crești cheltuielile salariale de asemenea manieră”, spune ministrul.

Cheltuielile cu personalul ale regiei, care administrează rețeaua de metrou din Capitală, au crescut accelerat din 2016 încoace, mai spune Drulă, arătând că venitul mediu în companie este de 10.000 de lei, dublu față de anul 2017.

Pe de altă parte, sindicatul angajaților de la Metrorex spune că oamenii au sporuri la salariu deoarece mulți dintre aceștia își desfășoară activitatea în program de lucru numai de noapte, în subteran, în zile în care potrivit legii nu se lucrează, acumulând și multe ore suplimentare din cauza lipsei de personal.

Media salariilor de la metrou nu depășește suma de 7000 lei/lună, iar ministrul Transporturilor Cătălin Drulă are situația reală, care i-a fost prezentată de către conducerea executivă a Metrorex SA, se araă înr-un comunicat al sindicatului USLM, citat de Mediafax.

„Nu sindicaliștii și liderii acestora au semnat contracte de sute de milioane de euro cu Alstom și au pierdut procese de sute de milioane de euro cu Astaldi!”, mai scriu sindicaliștii.

„Mulți dintre salariații de la metrou nu au Paște, nu au Crăciun și nici Revelion, astfel ca bucureștenii să beneficieze tot timpul de acest mijloc modern de transport în condiții de maximă siguranță. Activitatea de la metrou se desfășoară în condițiile în care nivelul maxim admisibil al noxelor este depășit de 8 ori. Deficitul de personal de la metrou este recunoscut atât de către conducerea executivă a Societății, cât și de reprezentanții MTI, fiind bine cunoscut faptul că s-au înregistrat un mare număr de pensionari, concomitent cu darea în exploatare a Magistralei 5 de metrou. De fapt în ultimii 5 - 6 ani s-au dat în exploatare 12 stații și 2 depouri de metrou, timp în care mulți dintre salariații Metrorex, încadrați în grupele 1 sau 2 de muncă și-au depus dosarele de pensionare.

Aceste lucruri ar trebui să le cunoască domnul ministrul Drula înainte de a îi acuza pe sindicaliștii de la metrou și pe liderii acestora de situația financiară precară a societății”, arată USLM.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gafa făcută de Macron la întâlnirea cu Kate! Nu a mai avut ochi pentru altcineva. Brigitte nu a fost deloc...
Digi FM
Cine este Dacian Dragoș, noul judecător CCR numit de Nicușor Dan. A fost implicat în litigiul de la Roșia...
Pro FM
Elena Gheorghe, mesaj emoționant la aniversarea a 13 ani de căsnicie: „Dragostea nu s-a stins, s-a așezat...
Film Now
Regizorul James Gunn l-a reconstruit pe Superman pentru marile ecrane: Am simţit presiunea mereu. A fost o...
Adevarul
Cum a ajuns un bărbat crescut în SUA să fie deportat într-un loc pe care nu-l cunoaște: „Nu aparțin acestui...
Newsweek
Pensie mărită cu 1.000 lei la recalculare și 6.000 lei bonus. Va primi o nouă creștere zilele astea
Digi FM
Macron, ignorat din nou de soția sa, în timp ce-i oferă mâna la coborârea din avion. Cuplul prezidențial...
Digi World
De ce nu e deloc o idee bună să te culci cu părul ud. Riscurile despre care experții avertizează
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
James Gunn: Este o prostie să crezi că „Superman” va fi un eșec dacă nu va face 700 de milioane de dolari
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie