Alexandru Rafila: Consecințele ridicării restricțiilor vor fi atent monitorizate câte două săptămâni. Cum se pot redeschide școlile

Data actualizării: Data publicării:
Profesorul Alexandru Rafila
Alexandru Rafila Foto: Agerpres

Actualele restricții vor fi ridicate gradual spune Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, iar consecințele vor fi atent monitorizate vreme de două săptămâni. Într-o intervenție la Digi24 acesta a vorbit și despre variantele luate în calcul privind redeschiderea școlilor. Alexandru Rafila spune că din punctul său de vedere, primii care ar trebui să revină la cursuri ar trebui să fie studenții și elevii de liceu.

Alexandru Rafila a precizat că a participat la o ședință cu mai mulți epidemiologi, cu premierul, ministrul de interne la care s-a discutat despre cum se poate face o relaxare a restricțiilor. A fost o propunere în care această relaxare să fie făcută când există un trend descrescător susținut al numărului de cazuri noi, iar ridicarea restricțiilor să fie graduală, la intervale de două săptămâni, timp în care să fie monitorizate consecințele acestor măsuri.

 15 mai este data la care se termină starea de urgență, când libera circulație nu mai poate fi limitată. Totuși, atunci când sunt urgențe de sănătate publică, unele restricții pot fi aplicate sectorial, a arătat Alexandru Rafila. Chiar și libera circulație poate fi limitată acolo unde există focare sau creșteri importante a cazurilor, a spus profesorul Rafila.

„În perioada care urmează, vom avea focare și nu este exclus să apară focare, poate că la nivel național o să stăm bine, dar apar focare, cum a fost cel de la Suceava și acolo trebuie să poți să iei o măsură punctulă și cred că se pot găsi pârghii administrative”, a explicat Alexandru Rafila.

Cum vor arăta școlile

În ceea ce privește redeschiderea școlilor, opinia profesorului Rafila este că trebuie să se petreacă gradual și să se înceapă cu universitățile sau cu elevii de liceu, pentru că ei pot respecta mai ușor aceste măsuri de prevenție - purtarea măștii, măsuri de igienă etc. „E mai ușor să discuți cu adulți sau adolescenți aceste lucruri”, spune Alexandru Rafila.

Programul acestor unități de învățământ trebuie însă regândit. Trebuie gândită o soluție în care jumătate din efectivul claselor sau al grupelor să fie prezent în același timp. Se poate face prin programe alternative sau prin prelungirea programului actual și fiecare școală poate decide flexibil o astfel de formulă. 

„Ne gândim să facem niște ghiduri, care să îndrume inspectoratele școlare sau universitățile, încât să se diminueze riscul de transmitere”, a spus Rafila.

În ceea ce-i privește pe copiii mai mici, în cazul lor utilizarea măștilor o să fie dificilă, pentru că ei nu înțeleg din ce cauză trebuie ținute. În cazul lor, autoritățile române se vor uita ce fac și alte țări, mai ales că România are un decalaj în privința epidemiei. „Eu nu pot să fac o recomandare decât după ce mă voi documenta foarte bine și stăm de vorbă într-un comitet de lucru, pentru că altfel, o decizie care nu este fundamentată poate avea implicații nebănuite și ele nu sunt legate neapărat de pericolul îmbolnăvirii copiilor, pentru că ei fac forme ușoare, dar copilul poate transmite boala membrilor familiei”, a arătat profesorul Rafila.

„Eu aș începe cu universitățile, eventual cu liceele și în faza a doua să introducem posibilitatea repornirii la gimnazial și primară. Elementul esential o să fie numărul de elevi din clasă. E bine să nu depășim numărul de 15 elevi, ca să permitem spațierea lor în clasă”, a spus Alexandru Rafila. El a arătat că și pauzele vor trebui decalate, astfel încât să nu iasă toți elevii odată.

Totodată, luarea temperaturii la interarea în școală sau la locul de muncă ar putea fi o măsură simplu de implementat.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...