Asociație: Părinții nu pot să își asume declarația pe proprie răspundere pentru școală

Data actualizării: Data publicării:
elevi la scoala
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți a declarat că a cerut vineri modificarea prevederilor potrivit cărora copiii vor fi acceptați la școală doar dacă vor prezenta o declarație pe proprie răspundere din partea părintelui, prin care să ateste că elevul nu are simptome de Covid, potrivit Mediafax.

Elevii se vor întoarce în bănci doar cu o declaraţie semnată de părinţi, potrivit căreia copilul nu a prezentat simptome specifice COVID-19, nu a fost diagnosticat cu această boală şi nici nu a venit în contact cu o persoană testată pozitiv în cele 14 zile anterioare începerii şcolii.

Declaraţia pe propria răspundere pe care trebuie să o semneze părintele pentru ca elevul să poată merge la şcoală este tot mai controversată.

Chiar ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat recent că ar trebui să fie introdusă o sintagmă pentru ca părintele să nu poată fi acuzat de rea intenţie în caz că poate nu a recunoscut un simptom specific coronavirusului. În momentul de faţă, în document scrie că părintele răspunde penal în caz de fals în declaraţie.

„Cred că ar trebui adăugată o sintagmă «după cum cunosc», ceva care să asigure părintele că există posibiliatea să greşească. Nu putem noi să spunem din start că părintele de rea credinţă îşi aduce copilul bolnav la şcoală”, a declarat ministrul Educaţiei, Monica Anisie pentru TVR.

Și președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, spune că a cerut modificarea acestei prevederi. El susține că părinţii nu au competenţe medicale ca să îşi asume declaraţia pe propria răspundere cu care copilul poate merge la şcoală.

„Părinţii pot face un triaj observaţional, dar nimic mai mult. Să observe dacă are temperatură, dacă este răcit rău, astfel încât să nu trimită copiii la şcoală. Noi am solicitat astăzi Ministerul Sănătăţii să modifice acea anexă”, a precizat Iulian Cristache.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...