Cât costă învățământul gratuit din România

Data publicării:
invatamant-costuri

În sistemul de învățământ preuniversitar sunt aproximativ trei milioane de elevi. Majoritatea părinților spun că scot din buzunar până la 200 de lei în fiecare lună pentru banala hârtie igienică, nelipsitul săpun, fondul clasei sau micile atenții. Cei mai afectați sunt însă părinții elevilor din ciclul primar, care contribuie, spun ei, la dotarea sălilor de clasă cu tablă, parchet, jaluzele, imprimantă, proiector, cuier sau dulapuri. Mai mult, uneori li se cere să suporte și costurile zugrăvirii sălilor de curs.

Mihai este tatăl unui elev din clasa întâi și susține că de la început a trebuit să plătească pentru confortul fiului său.

Mihai, părinte: Materiale didactice, hârtie, videoproiector, creioane colorate... din banii părinților. Nu sunt de acord, dar nu am încotro.

Marian Banu, purtător de cuvânt Inspectoratul Școlar al Municipiului București: Niciun părinte nu este obligat să doneze bani, niciun cadru didactic, niciun director nu are dreptul să pună nemijlocit mâna pe bani.

Mihaela Gună, președintele Fedetației Naționale a Asociațiilor de Părinți: Sigur, nu ne dorim acest lucru, dar am considerat că putem ajuta școala, cu amendamentul că acest lucru trebuie făcut printr-o organizație juridică.

Chiar dacă părinții vorbesc cu ușurință despre banii pe care îi dau școlilor, preferă să-și ascundă identitatea sau să nu divulge numele unității de învățământ la care sunt înscriși copiii lor. Așa se explică de ce la Inspectoratele Școlare sunt puține reclamații.

Mihaela Gună, președintele Fedetației Naționale a Asociațiilor de Părinți: Din păcate există această teamă a părinților, că dacă sesizează ceva s-ar putea ca propriul copil să aibă de suferit. Și să știți că nu este departe de adevăr.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
'Stau cu chirie de 16 ani. Am vreun drept la casă?'. Răspunsul avocatului, viral
Digi FM
Ianis Hagi și soția lui, Elena, și-au botezat fiul născut acum o lună. Ce nume au ales pentru primul nepot al...
Pro FM
Denis Roabeș (The Motans) a anunțat în direct la WTFun că a devenit tată din nou: „Sunt de două ori mai...
Film Now
Nicole Kidman, prima apariție publică după ce a depus cererea de divorț de Keith Urban. Actrița nu și-a dorit...
Adevarul
Armata Română iese la „shopping”. Tancurile cu care am ține la respect Rusia: „Abrams sunt prea grele, avem...
Newsweek
Cum a ajuns guvernul să nu aibă bani să crească pensiile? Marea Recalculare a costat 4.000.0000.000€
Digi FM
Radu Drăgușin și-a cerut iubita în căsătorie, într-un cadru spectaculos. Cine e partenera fundașului...
Digi World
De ce e mai sănătos pentru copii să crească alături de un câine decât lângă o pisică. Studiul care schimbă...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat este atacat de un urs într-o parcare. Imaginile au devenit virale
Film Now
"Fața ei arată complet diferit!" Val de reacții după apariția Emmei Stone la Paris, din partea fanilor care...
UTV
David Măruță și Ilona Tand s-au despărțit după trei luni de relație. Ce spune Andra despre idila...