Cu ce gânduri se înscriu candidații la Medicină: Lucrurile pot merge bine în țară, dar trebuie să ajutăm și noi 

Data publicării:
facultatea de medicina

Andrei Stoian a venit din Tulcea să se înscrie la Facultatea de Medicină a Universităţii "Carol Davila" din Bucureşti. Spre deosebire de anul trecut, acum e convins că va fi admis.

Andrei Stoian: „Vreau să rămân în România, pentru că eu cred că România are o lipsă mare de medici şi dacă eu pot să rămân aici să fac bine, de ce nu?”

Şi nu este singurul care îşi propune să profeseze în România.

„Aici am crescut, aici m-am născut. Aici e o ţară nu foarte dezvoltată, e a noastră e aşa cum e, ne-am obişnuit aici, nu vreau să plec. ”

În ultimii 5 ani, numărul locurilor la Facultatea de Medicină a UMF Bucureşti aproape s-a dublat. A ajuns de la 385 la peste 700. Creşterea a fost o reacţie la plecarea multor medici să profeseze peste hotare.

Mihaela Bălgrădean, prodecan al Facultăţii de Medicină, UMF Carol Davila: „Acest număr de locuri trebuie să fie corelat cu necesităţile pe care noi le avem în spitale. Chestiunea este că noi nu putem avea o previziune exactă a celor care pleacă, dar trendul în ultimul timp este să şi rămână să lucreze în ţară. ”

Lipsesc mai ales specialiştii pentru boli infecţioase, anesteziştii şi epidemiologii.

Mihaela Bălgrădean, prodecan al Facultăţii de Medicină, UMF Carol Davila: „În general sunt specialităţi care nu sunt foarte clinice, specialităţi care au mai puţin de-a face cu pacientul. Plus că sunt şi specialităţi foarte grele, cum ar fi, de exemplu, terapia intensivă. Cere foarte multă energie şi foarte multă pregătire. ”

Un studiu al Colegiului Medicilor arată că 8 din 10 medici rezidenţi se gândesc să emigreze, din cauza salariilor. Pe unii îi împiedică dorinţa de a fi aproape de familie. Cătălin Boboc este în această situaţie.

Cătălin Boboc, rezident: „M-am gândit că lucrurile pot merge bine în ţară, dar trebuie să ajutăm şi noi, să meargă bine. Fără ajutorul nostru, lucrurile nu au cum să meargă în direcţia potrivită.”

Înscrierile la Medicină continuă până miercuri, apoi urmează examenul scris. În ultimii ani, concurenţa a fost în medie de 5 pe loc.

Evoluţia numărului de locuri

2015 - 510 locuri la buget + 200 locuri cu taxă

2014 - 510 locuri la buget + 250 locuri cu taxă

2013 - 432 locuri la buget + 250 locuri cu taxă

2012 - 430 locuri la buget+ 2 locuri cu taxă

2011 - 385 locuri la buget

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Cum se menține Anca Țurcașiu în formă. Imaginile care au stârnit comentarii: „Ești femeie la peste 50 de ani...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Cât de realistă este „umbrela nucleară” propusă de Macron pentru a apăra Europa de amenințarea rusă
Newsweek
Cum a îngropat Guvernul creșterea pensiilor militare? De ce șansele să crească în 2025 sunt zero?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a plăcut niciodată”. Este însă fanul unui actor anume...
UTV
Mihai Bendeac îl taxează pe Dan Negru pentru criticile aduse piesei „Proorocul Ilie”. „Domnu' Dănuț probabil...