Exclusiv Daniel David spune că sistemul de burse din România este „cel mai generos” din UE și trebuie redimensionat. Ce criterii vor fi urmărite

Data publicării:
Daniel David, ministrul educației și cercetării. Foto: Inquam Photos / Gyozo Baghiu

Sistemul de burse din România este cel mai generos din Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă, la Digi 24, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, precizând că, în contexul crizei economice, e necesară o redimensionare a acestuia, însă pe criteriul raţional.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Faţă de 2022, unde fondurile pentru bursă, atât în preuniversitar cât şi în universitar sau luate împreună, erau sub un miliard, în 2025 am ajuns la 6,4 miliarde. Deci avem un sistem de burse extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană. N-ar fi o problemă, putem să spunem:  «Ok, noi ne permitem şi vrem să dăm aceste burse», dar în condiţiile în care te confrunţi cu o criză economică şi ai un sistem de burse care a explodat în ultimii doi ani, eşti obligat să te uiţi la redimensionarea acestor burse.

Eu am spus că sunt două criterii pe baza cărora vom face această redimensionare: un criteriu raţional, altfel spus cât este normal prin raportare la bunele practici europene (...), şi doi - cât îşi permite ţara. Eu vă spun că modelul pe care îl discutăm, care încă nu este bătut în cuie, modelul pe care îl discutăm de a asigura burse sociale pentru toţi copiii care au nevoie pentru a putea participa într-un învăţământ obligatoriu, repet pentru toţi care vor fi şi vor avea nevoie din punct de vedere social, vom avea aceste burse", a afirmat David la Digi 24.

Citește și:

EXCLUSIV Daniel David: Reducem procentul de burse acordate elevilor, meritul să fie merit. Ce spune ministrul despre cele ale studenților

Bolojan: Plătim aproape 1 miliard de euro doar pe bursele elevilor, o creștere imensă. Și acest lucru trebuie reconfigurat

Nicuşor Dan, despre tăierea burselor: „E anormal să numeşti de merit ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem”

Potrivit acestuia, în Italia şi Germania bursele de merit se acordă în cuantum de 10 maximum 15% din clasă în timp ce în România minimum este de 30%, iar în unele colegii se dau pentru 90% dintre copiii unei clase.

Noi acum avem un sistem în care vorbim de minimum 30%, iar în unele colegii în care notele de 9,50, sigur, au şi crescut în ultimii ani ajungem să dăm de fapt la 90% din copiii din acea clasă”, a spus ministrul Educaţiei şi Cercetării.

El a susţinut că bursele sociale trebuie păstrate chiar dacă fondul acestora este „uriaş” fiind mai mare decât toate bursele acordate în anul 2022.

Noi trebuie să reducem fondul de burse. Orice poate fi tăiat în momentul acesta. Trebuie să te gândeşti de unde tai, dacă trebuie să reduci fondul de burse. Argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate chiar dacă fondul este uriaş încă. Nu uitaţi, fondul de burse sociale pe care încerc să îl protejez pentru 2026 singur este mai mare decât toate bursele pe care le am avut în 2022”, a susţinut ministrul.

Acesta a afirmat că, în cazul fondului de burse pentru studenţi, creşterea faţă de 2022 a fost mult mai mică în comparaţie cu creşterea făcută în cazul burselor elevilor.

Am început să transformăm educaţia într-o formă în care dăm note pentru a obţine burse, ceea ce nu este în regulă. Oricum ne uităm nu este regulă şi ar trebui să nu ne mai punem atât de multe întrebări în condiţiile în care, dacă mă uit în sistemul nostru de burse, nu îl văd nici într-o ţară europeană”, a mai arătat David.

În opinia sa, ar fi o problemă dacă s-ar reduce bursele şi nu ar fi reduse subvenţiile alocate partidelor politice.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Melania Trump, agent sub acoperire! Soţia lui Trump l-a 'făcut' imediat pe Putin, liderul de la Kremlin a...
Digi FM
Rihanna, apariție fabuloasă cu burtica de gravidă la vedere și un look extravagant complet alb. Nimeni nu...
Pro FM
Soția tenorului Andrea Bocelli, imagine rară din vacanță. Fanii au reacționat imediat: „Pari atât de fericită...
Film Now
Cine este presupusul iubit al Jessicăi Alba. Actrița, surprinsă cu actorul din „Captain America” la doar...
Adevarul
Doi dușmani declarați se unesc împotriva lui Putin, punând la încercare influența Rusiei în Caucazul de Sud
Newsweek
Ministrul justiției nu vrea să taie pensiile speciale. Unele ajung la 60000 lei, mai mari ca salariu
Digi FM
Moment adorabil la Wimbledon. Kate Middleton i-a cerut lui Jannik Sinner o minge semnată pentru prințul...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
John Goodman, de nerecunoscut după ce a slăbit 90 de kilograme în ultimii ani. Actorul, în centrul atenției...
UTV
Marilu și-ar fi pierdut viza de Australia după ce Iustin a postat clipul controversat pe Instagram