Eurobarometru: Jumătate dintre români vorbesc cel puţin o limbă străină

Data publicării:
limba straina

Jumătate dintre români se laudă că ştiu o limbă străină. Faţă de alţi europeni însă, nu avem motive să fim prea mândri de abilităţile lingvistice. În Europa sunt şi ţări în care aproape toată populaţia vorbeşte cel puţin o limbă străină, indică cel mai nou sondaj Eurobarometru pe această temă.

48% dintre români pot purta o conversaţie într-o altă limbă decât cea maternă, indică studiul european. Printre cunoscători se numără şi cei care declară că ştiu două sau chiar trei limbi străine.

Cum era de aşteptat, cei mai mulţi se mândresc că vorbesc engleza. În topul preferinţelor lingvistice ale românilor urmează franceza şi italiana. Ascensiunea limbii lui Dante este firească, dacă ţinem cont că în Peninsula muncesc în mod oficial peste 1 milion de români. Toate aceste cifre ne plasează însă în a doua jumătate a clasamentului european, atunci când vine vorba despre cunoaşterea unei limbi străine.

Primul loc este ocupat de Luxemburg, unde 98% din populaţie vorbeşte încă o limbă decât cea maternă. La distanţă mică urmează Letonia şi Olanda, cu o proporţie de 94-95% de poligloţi în totalul populaţiei.

La polul opus, Ungaria stă cel mai prost în această privinţă: doar unul din trei unguri poate purta o conversaţie într-o altă limbă decât maghiara. Din grupul celor care nu prea cunosc limbi străine fac parte şi italienii şi portughezii.

Câţi români cunosc limbi străine:

48% din populaţie - cel puţin una.

Din care:

- 22% - cel puţin două limbi străine;

- 8% - cel puţin trei limbi străine.

 

Limbile străine vorbite de români:

- engleza: 31%.

- franceza: 17%.

- italiana: 7%.

- alte limbi - 45% dintre vorbitori.

 

Topul ţărilor fruntaşe:

Luxemburg - 98% din populaţie;

Letonia - 95% din populaţie;

Olanda - 94% din populaţie.

 

Ţările codaşe:

Portugalia - 39% din populaţie.

Italia - 38% din populaţie.

Ungaria - 35% din populaţie.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă ridicarea unui gard din beton sau tablă în 2025. Prețuri pe metru liniar
Digi FM
Mereu îndrăgostiți. Salma Hayek, la brațul soțului ei, la o gală în LA. Actrița din „Desperado” și...
Pro FM
De la imperiu la izolare. Cu barbă albă și hainele din închisoare, Diddy apare în primele poze de când e în...
Film Now
Ce a răspuns Keanu Reeves când a fost întrebat dacă își urmărește propriile filme. Actorul și-a uimit fanii...
Adevarul
Notarii și tarifele lor, sub lupa opiniei publice. Cât plătim pentru un contract imobiliar
Newsweek
Un nou sprijin la pensie pentru plata facturilor. Care pensionari primesc bani și de când?
Digi FM
Casa la care au visat. Prințul William și prințesa Kate s-au mutat la Forest Lodge. Schimbarea vine după cea...
Digi World
ADN prelevat dintr-o groapă comună dezvăluie agenţii patogeni care au decimat armata lui Napoleon
Digi Animal World
Ce rasă de câine ți se potrivește în funcție de zodie. Află ce prieten blănos ți-a fost „sortit” de stele
Film Now
De ce Richard Gere și Alejandra Silva s-au întors în SUA, după un an petrecut în Spania. Actorul a rupt...
UTV
Andreea și Cabral Ibacka s-au bucurat de o vacanță spectaculoasă în Gibraltar. „Aproape am fost jefuiți...”