Evaluare Națională. Elevii de la o școală din Dolj au primit la limba română subiectele pentru şcolile în maghiară

Data actualizării: Data publicării:
copii care scriu in clasa
Evaluările naţionale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep azi. FOTO: Getty Images

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a demarat o anchetă la Şcoala Gimnazială din comuna Predeşti, după ce elevii care au susţinut marţi proba scrisă la Limba română în cadrul Evaluării Naţionale au primit subiectele pentru şcolile care studiază în limba maghiară. După ce au constatat încurcătura, elevii au fost chemaţi după-amiază să reia proba cu subiectele de rezervă.

Șeful Inspectoratului Școlar Dolj, Daniel Ion, a spus că va fi propusă încetarea contractului de management pentru directorul şcolii, precum şi sancţionarea cadrelor didactice care au făcut parte din comisia de examen şi nu au observat eroarea.

„La Predeşti a fost făcută deja o anchetă şi se va propune încetarea contractului de management pentru directorul şcolii care ocupă funcţia prin detaşare în interesul învăţământului şi vor fi sancţionate cadrele didactice care au făcut parte din comisia de examen şi care nu au observat că au fost distribuite subiecte de limba română specifice şcolilor cu predare în limba maternă maghiară. Avem toleranţă zero pentru astfel de situaţii”, a declarat Daniel Ion, potrivit Agerpres.

Elevii de la Predeşti au reluat proba la limba română cu subiecte de rezervă, în a doua parte a zilei.

Luni s-a desfăşurat prima probă scrisă din cadrul examenului de Evaluare Naţională a absolvenţilor de clasa a VIII-a (Limba şi literatura română) - sesiunea 2022, iar la nivelul judeţului Dolj au fost prezenţi 4.097 candidaţi. Din cei 4.362 înscrişi, nu s-au prezentat la examen 265 de candidaţi.

Următoarea probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 16 iunie, iar primele rezultate vor fi afişate joi, 23 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen). Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Rezultatele finale vor fi afişate joi, 30 iunie 2022.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...