Filosofia pentru copii, posibilă materie opțională în ciclul I-IV

Data publicării:
ELEVI CLASA I - MFAX-1
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Noutățile au provocat uimire în școli. Dascălii nu știu ce să-i învețe pe copii, dacă părinţii ar opta pentru una dintre aceste materii.

Ministerul Educației anunţă printr-un comunicat că din toamna elevii claselor pregătitoare, dar și cei de la I-IV vor avea noi materii.

Disciplina „Educaţie pentru societate" ar trebui să-i înveţe pe cei mici elemente de conduită moral-civică, filosofia ar trebui să-i ajute să-şi susţină un punct de vedere, iar educaţia financiară propune formarea unui comportament al consumatorului.

Învăţătorii au aflat despre decizia ministrului, dar nu şi ce trebuie să predea la ore.

Propunerea ministerului ar fi ca „Educaţia pentru societate" să fie predată la clasa pregătitoare, clasa I şi a II-a, iar Folosofia pentru copii şi Educaţia Financiară să fie incluse în programa claselor a III-a şi a IV-a. Această propunere contrazice o altă indicaţie dată chiar de ministrul educației în timpul anului şcolar.

Din cele trei noi opţionale, doar o materie poate fi studiată în anul şcolar următor. Şi vorbim despre Educaţie pentru societate predată la clasa pregătitoare, pentru că opţionalele pentru clasele I-IV au fost alese deja în lunile februarie-martie.

Practic, chiar ministerul a cerut ca opționalele pentru următorul an școlar să fie stabilite la începutul anului și nu mai târziu, pentru ca școlile să se poată pregăti.

Reprezentanții părinţilor sunt încântaţi de propunerile ministerului. „Copiii trebuie să înveţe să se poarte în societate. La şcoală sunt nişte rigori, sunt constrânşi, mai mult sau mai puţin la un moment dat, nu ştiu să se adreseze, atitudinea lor de multe ori în societate nu este tocmai ok, părinţii sunt ocupaţi, nici ei nu prea mai au timp să se ocupe de educaţia socială a copiilor”, a spus Doina Breahnă, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

Dascălii atrag atenţia însă că acestei noi propuneri nu vor avea prea mare succes nici în anii următori. Există o singură oră pe săptămână pentru materiile opţionale, iar in topul preferințelor sunt cursurile de calculator, limbă străină şi educaţia fizică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
Gabi Bădălău, pensie alimentară mărită de instanță pentru copiii pe care-i are cu Claudia Pătrășcanu. Plătea...
Pro FM
Imagini cu Sabina Carpenter în România, la 13 ani, înainte să fie superstar. Prietenie cu o solistă de la noi...
Film Now
Pierce Brosnan, grijuliu și protector, alături de frumoasa sa nepoată, Isabella. Tânăra de 26 de ani este...
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Pedro Pascal, pus la zid după ce a ridicat-o în slăvi pe Rachel Zegler, după eșecul filmului „Albă ca...
UTV
Mihai Bendeac îl taxează pe Dan Negru pentru criticile aduse piesei „Proorocul Ilie”. „Domnu' Dănuț probabil...