Jurnal pentru copii. Povestea unui profesor care inspiră generații întregi prin exemplul personal

Data publicării:
jurnal pentru copii profesor fizica

Fizica poate fi cel mai mare coşmar al elevilor sau o fereastră către înţelegerea lumii. Felul în care o percepem ţine, de cele mai multe ori, de stilul de predare al profesorului. Aşa se face că, în Constanţa, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, materia se bucură de popularitate chiar şi printre elevii de la profiluri umane. Totul, datorita lui Lucian Oprea, pe care îl cunoaşteţi duminică, de la ora 09:30, într-un nou episod din seria „Profesori pentru viitor”, la Jurnal pentru copii.

Haț! Cineva a tăiat cablurile de la punte. Gata, suntem în aer. Da?

Cu mult umor, răbdare și entuziasm. Așa le explică Lucian Oprea legile fizicii elevilor săi. Este profesor de 28 de ani și, din 1993, predă la „Mircea cel Bătrân”, un liceu cu prestigiu din Constanța, unde a fost și director. Când îl vezi în mijlocul elevilor, pare că și-a dorit să facă asta dintotdeauna. Mărturisește cu sinceritate că nu a ales el drumul spre catedră, ci a fost mai degrabă o decizie a sorții.

Lucian Oprea - profesor de fizică: Faptul că a intrat în faliment firma unde eram fizician, ok, a trebuit să mă reorientez o perioadă, am zis eu temporar, până când, fiind profesor prima dată la liceul din Poarta Albă, am fost nevoit să predau practic orice, în anumite momente. Şi acolo a fost prima dată când am văzut sclipirea unor ochi care au înţeles.

Îmi plac la nebunie orele de fizică deoarece domnul profesor mereu găseşte o modalitate să facă orele interactive şi la finalul zilei mereu rămânem cu cel puţin câte ceva”, spune Mihai, elev la liceul „Mircea cel Bătrân”.

Lucian Oprea - profesor de fizică: Ei sunt atraşi practic de tot dacă ştii cum să vorbeşti cu ei şi dacă nu ai uitat cum ai fost tu.

Lucian Oprea este genul de profesor care inspiră generații întregi prin exemplul personal. Chiar și așa, regretă că tot mai puțini tineri sunt motivați să se întoarcă în sistem și să ducă mai departe meseria de profesor.

Lucian Oprea - profesor de fizică: Dacă doreşti ca profesia asta să atragă oameni de calitate, oferă-le salarii. Pentru că îşi vor aduce aminte şi de plăcerea cu care eu vorbeam sau alţi colegi de-ai mei vorbesc în timpul orei şi de tinereţea pe care o capeţi în discuţia cu ei. Este un atu personal puternic. Te motivează şi e fascinant.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”