Listă nouă de admitere la UMF Iași, după scandalul punctajelor fraudate

Data publicării:
umf iasi

Toate cele 951 de dosare depuse de candidaţii străini au fost reevaluate, după ce au apărut informaţii conform cărora 94 de tineri ar fi plătit pentru ca notele să le fie mărite şi, astfel, să intre pe lista celor admişi.

Au fost viciate în mai multe moduri. În primul rând s-a falsificat în mod grosolan punctajul scris, în loc de 33 făcea 48. Din pix. E cineva aici care spunea 27 şi computerul scria 47”, a spus Dragoş Pieptu, fostul rector al UMF Iaşi.

Noi ştim care a fost mecanismul de introducere a notelor, dar sistemul de împărţire a responsabilităţilor a fost atât de bine făcut... Pe un singur calculator la care avea acces toată lumea, după părerea noastră, pentru ca descoperirea celui care a făcut frauda să fie atent acoperită”, a spus Gabriel Dimofte, preşedintele Senatului UMF Iaşi.

23 din cei 94 de candidaţi suspectaţi au apucat să se înmatriculeze.

Deja semnaseră contractele şi actul intrase în circuitul civil. Doar instanţa poate să dispună anularea actului respectiv. Vorbim despre 10 studenţi la medicină în limba franceză, respectiv 13 studenţi la medicină în limba engleză”, a spus Gabriel Ispas, şef de cabinet al ministrului Educaţiei.

La UMF este în curs în acest moment şi o anchetă a DNA. Principalul suspect este secretarul şef al universităţii, care a fost suspendat din funcţie.

Citiţi şi

Admitere anulată la UMF. Vor fi reevaluate toate dosarele eligibile la admiterea din vară

Rectorul UMF Iași a demisionat în plin scandal al admiterii studenților străini


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...