Record de chiul la şcolile din Neamţ şi Suceava: Patru milioane de absenţe în anul şcolar 2012-2013

Data publicării:
chiul

Patru milioane de absenţe au adunat anul trecut elevii din Neamţ şi Suceava, iar semnele nu sunt bune nici pentru acest an şcolar: în Neamţ, de când a început şcoala, în cataloage figurează aproape 20.000 de chiulangii.

Elevii din judeţul Suceava au avut în seria 2012-2013 în cataloage mai multe absenţe decât note: 2,7 milioane, din care numai jumătate au fost motivate. Pentru restul, se găsesc inclusiv explicaţii hilare: „se plictisesc”, spune un elev. Mulţi admit că fug de la ore şi de teamă să nu ia note mici. „Decât să iei un trei, poate mai bine un absent”, motivează altul.

În judeţul Neamţ, profesorii se plâng de faptul că uneori chiar părinţii sunt cei care îndeamnă elevii să nu meargă la şcoală: adulţii îi învaţă pe copii că priorităţile sunt altele. „Munca la câmp şi adunarea recoltei reprezintă o prioritate. Sunt în stare să-i facă pe copii lor să abandoneze şcoala sau să renunţe la a mai merge la şcoală în această perioadă, deoarece ei au nevoie de ajutor pe câmp”, explică sociologul Otilia Lupu.

Totuşi, părinţii trebuie să ştie că, dacă elevii au peste 20 de absenţe nemotivate, pierd ajutorul social oferit de stat familiilor nevoiaşe. În Dolj, de pildă, anul trecut au rămas fără acest ajutor nu mai puţin de 1020 de familii, pe o perioadă de şase luni.

Statistica abandonului şcolar la nivel naţional este sumbră. 100.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani nu merg la şcoală.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...