S. Cîmpeanu, despre cazul profesorului de sport de la Şcoala 164: De ce conducerea şcolii nu a luat măsuri până la venirea Corpului de Control?

Data publicării:
sorin cimpeanu agerpres 7907735

 

FOTO Agerpres

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a primit recent o sesizare din partea unui părinte conform căreia un profesor de sport de la Școala 164 ar fi intrat în vestiarul care ducea spre toaleta unității de învățământ și ar fi fotografiat trei eleve.

"Îmi pare rău că trebuie să spun deschis: astfel de persoane nu au ce căuta în învățământul românesc, iar exemplele pe care noi, ministerul, trebuie să le dăm trebuie să fie ferme", a spus demnitarul, citat de Agerpres.

El a afirmat că a solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București să explice de ce conducerea școlii nu a luat nicio măsură până în momentul în care a venit corpul de control al IȘMB.

Cîmpeanu a anunțat că, în cursul zilei de marți, va fi finalizat raportul în acest caz și făcute publice măsurile propuse de cei care au efectuat controlul.

"Un caz absolut regretabil la Școala 164. Profesorul de educație fizică a recunoscut fapta, dar mai trist este că a și explicat că ar fi vrut să fie o amenințare pentru a-i disciplina pe copii. Nu văd legătura între o astfel de faptă și disciplină. Iar, pe de altă parte, nu înțeleg cum mai există în sistemul de învățământ românesc profesori care amenință", a arătat demnitarul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai toxică carne din comerţ. Când o prăjeşti este şi mai periculoasă
Digi FM
Andreea Marin are emoții pentru fiica ei: “Învață foarte mult, urmează Bacalaureatul”. Violeta pleacă apoi la...
Pro FM
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, de nerecunoscut la nouă ani după ce a învins cancerul. Cum arată...
Film Now
Cea mai mare temere a regizorului „Home Alone 2” în cazul în care ar elimina scena cu Trump: A devenit un...
Adevarul
Salariul mediu brut din România, mai mare ca în Japonia și Croația. Economist: „Dacă nu eram în UE și NATO...
Newsweek
O mare bancă anunță „apocalipsa”. Pensiile pot fi înghețate. Ce sume de bani pierd pensionarii?
Digi FM
Doi medici rezidenți, angajați în cel mai mare spital din Iași, au murit la distanță de două săptămâni...
Digi World
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde”...
Digi Animal World
Un curcan a făcut haos într-un supermarket. Momentul când un polițist se luptă să-l prindă a devenit viral
Film Now
Cate Blanchett vrea să renunțe la actorie, după 30 de ani de carieră: Familia mea dă ochii peste cap când...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...