Accident mortal pe DN1, la Ciolpani: Un șofer de 23 de ani a decedat, pasagera este grav rănită

Data actualizării: Data publicării:
Accident grav pe D!, la Ciolpani
Accident grav pe D!, la Ciolpani. Foto: Observatorul Prahovean

Un tânăr de 23 de ani a murit, iar o tânără a fost rănită, fiind descarcerată de echipajele de intervenţie, în urma unui accident rutier care s-a produs, miercuri, pe DN 1, la Ciolpani, judeţul Ilfov. Maşina în care se aflau a ieşit de pe drum şi s-a lovit de un pom.

”Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că pe DN1, în zona localităţii Ciolpani, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri din Snagov împreună cu poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov, iar din primele verificări au constatat că, un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă, după care a întrat în coliziune cu un pom, din afara părţii carosabile”, a transmis, miercuri, IPJ Ilfov, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat şi pompierii militari, care au procedat la descarcerarea celor 2 victime, ambele în vârstă de 23 de ani.

”Echipajele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul uneia dintre victime, respectiv conducătorul auto, iar pentru pasagera din auto, se procedează la descarcerare. Poliţişti efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a mai transmis sursa citată.

Centrul Infotrafic a precizat că circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului de mers către Bucureşti, valorile de trafic fiind ridicate.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Bolojan anunţă data exactă la care va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât ajung?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...