ACCIDENT PE VALEA OLTULUI. Cinci persoane au murit, trei au fost rănite

Data publicării:
2302 20accident-51256

Accidentul s-a produs pe drumul naţional 7, în apropierea localităţii Călimăneşti, în jurul orei 1 a.m. În momentul accidentului, carosabilul era umeddin cauza ploii. Timp de două ore, circulaţia s-a desfăşurat cu dificultate.

Din primele verificări, s-a stabilit că autoturismul care circula către Râmnicu Vâlcea - Sibiu a intrat în coliziune cu o dubă care circula din sens opus, a declarat la Digi24 Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.

În urma impactului, toate cele cinci persoane din autoturism au decedat. Cele trei persoane aflate în dubă au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea.

La faţa locului s-au deplasat şapte echipaje ale Ambulanţei, din care trei cu medic, şi un echipaj de descarcerare SMURD, a declarat la Digi24 purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vâlcea, Ioana Dincă.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, nu existau date care să confirme că vreuna dintre aceste persoane ar avea nevoie de un transfer interclinic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...