Adrian Năstase ar putea fi eliberat. Comisia din penitenciar a dat aviz pozitiv

Data publicării:
09012013 20laura 20stefan-42820

Conform pedepsei pe care o are de ispăşit, Adrian Nastase ar trebuisăfie eliberat din închisoareladata de 20 iunie 2014, după executarea celor doi anilacare a fost condamnat. Cumînsăare ovârstă maimarede 60 de ani, poate cere eliberarea condiţionatădupă efectuarea unei treimi dinpedeapsă.

Avocatul Ion cazacu a precizat căavizul favorabil pentru eliberarea lui Adrian Năstase din penitenciar va fi analizat de judecător, o decizie a instanţei putând fi dată spre sfârşitul lunii ianuarie.

Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase: Nu cred că există vreun motiv de refuz

„E o procedură judiciară ce prevede și căi de atac. Cred că procurorul nu prea are de ce să atace o astfel de hotărâre, când referatul întocmit de comisie e absolut perfect din punct de vedere legal, calculând corect numărul de zile câștigate prin prestarea unor activități intelectuale și la cererea penitenciarului și prin faptul că e caracterizat excepțional, prin comportament, respectarea regulilor”, a declarat el.

„Au fost luate în considerație cele 6 zile petrecute în spital, la care s-au adăugat zile calculte după formule ce aparțin Administrației naționale a penitenciarelor, câștigate prin prestarea activităților intelectuale. Năstase a finalizat 3 cărți, 2 au fost publicate. Cred că a câștigat mai mult de 50 de zile din executarea pedepsei, Comisia a constatat că s-a împlinit acea treime”, a subliniat Cazacu.

„Nu cred că există vreun motiv de refuz. Sper că până la sfârșitul lunii ianuarie procedurile vor fi încheiate”, a spus el.

„Un termen favorabil ar fi pentru noi mâine, dar nu este posibil. Dacă decizia finală nu va fi favorabilă, vom aștepta să se întrunească din nou comisia, sunt intervale de timp la care comisia reia dosarul și dacă și atunci constată că Năstase nu a încălcat regulamentul, va face o nouă propunere de eliberare condiționată”, a declarat avocatul.

Lucian Bolcaș:Mi se pare normal să se fixeze cel mai scurt termen

„Semnalul este că anumite lucruri pot fi privite cu obiectivitate, chiar dacă ele reprezintă o mare nedreptate. Nu știu dacă vreo acțiune de rea-credință să tulbure această situație juridică limpede. De mult am pierdut ideea de predicție în ceea ce privește activitatea Parchetului. Și-ar fi imaginat cineva că există un procuror cu o minimă demnitate să pună pe oameni să jure pe biblie pe capotamașinii? Mi se pare normal să se fixeze cel mai scurt termen”, a declarat Lucian Bolcaș, fost avocat al lui Adrian Năstase, în direct la Digi24.

Laura Ștefan:Cuvântul final îl are judecătorul, însă avizul ANPeste foarte important

Nu este o surpriză faptul că există posibilitatea ca domnul Năstase să fie eliberat din penitenciar înainte de termen. Pentru diverse activități făcute în penitenciar se poate aplica o scutire de pedeapsă suplimentară. Cuvântul final îl are judecătorul, însă avizul care se primeștedin partea Administrației Naționale a Penitenciarelor este de foarte multe ori foarte important în luarea deciziei decătre instanța de judecată. Puțină lume care a fost condamnată penal recunoaște public faptulcă a fost vinovată pentru săvârlirea respectivei fapte. Instanța este singura care poate să aprecieze în ce măsură persoana condamnată a înțeles gravitatea faptei pe care a comis-o și că nu va mai face astfel de fapte pe viitor. Pentru dânsul este un punct bun faptul că a obținut acel aviz”, a declarat Laura Ștefan, expert anticorupție, în direct la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri