Aeronave Blue Air, întârzieri de zece ore. Ce spun reprezentanţii companiei

Data publicării:
29122012 20blue-41069

Sosită cu întârziere de trei ore la Madrid, aeronava companiei Blue Air a îmbarcat pasagerii abia în jurul orei 23.00. Au urmat apoi aproape patru ore de aşteptare. Pasagerii au aflat de la însoţitorii de bord că firma proprietară a avionului nu ar avea banii necesari pentru a plăti combustibilul pentru întoarcere.

Unii pasageri, sosiţi cu trei ore înainte de ora programată iniţial pentru decolare, s-au văzut nevoiţi să aştepte mai bine de 12 ore până la plecare.

La ora 3.15, sâmbătă dimineață, la Madrid, de aproximativ 20 de minute decolase în sfârșit aeronava companiei Blue Air cu destinația București, cu o întârziere de mai bine de 10 ore, dintre care ultimele pastru ore pasagerii și le-au petrecut în avion, fără a fi siguri dacă vor pleca sau nu către destinația finală.

Întârzieri și pentru alte aeronave ale companiei

Aeronava a aterizat la București la ora 10.00. A făcut o escală la Roma, pentru alimentare. Pasagerii au spus că vor face reclamație și vor cere despăgubiri. Nu este singurul caz de întârziere. O aeronavă a venit din Cipru cu o întârziere totală de aproape 12 ore, dacă se ia în calcul și timpul până la efectuarea check in-ului.Într-un comunicat de presă, reprezentanţii Blue Air susţin că toate cursele de ieri au avut întârzieri normale pentru această perioadă, din motive tehnico-operaţionale. În plus, nicio cursă nu a fost anulată pentru ca pasagerii să poată ajunge la destinaţie, potrivit sursei citate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri