Agricultorii sunt îngrijoraţi din cauza schimbărilor bruşte de temperatură

Data publicării:
23 2003culturi-56416

Mircea Costinaş a plantat rapiţă pe 25 de hectare. Era fericit că vremea a fost caldă şi culturile au început deja să încolţească. Tocmai de aceea, îşi făcea planuri că va obţine, după recoltare, un profit de peste 80.000 de lei. Vremea urâtă din ultimile zile îi pune însă în pericol afacerea - rapiţa este o plantă sensibilă şi nu rezistă la temperaturi scăzute.

Probleme sunt şi cu alte culturi. Lângă municipiul Botoşani, un fermier a însămânţat peste 35 de hectare cu orz. Temperaturile negative ar putea să îngheţe însă plantele, iar agricultorul nu se mai gândeşte la profit, se teme chiar că va pierde şi banii investiţi iniţial.

Specialiştii în agricultură mai au un avertisment pentru fermieri - precipitaţiile din iarnă nu au fost suficiente, iar solul încă mai are nevoie de apă.

"Nu are cantitatea de care are nevoie, şi gândindu-ne că s-ar putea ca şi în această vară să fie foarte secetoasă atunci rezerva de apă din sol până când plantele încep să iasă, să treacă spre maturitate, să ajungă din ploile de primăvară", a declarat Mihai Dobrinaş, directorul Direcţiei Agricole Braşov.

Meteorologii au anunţat că, în săptămâna care urmează, temperaturile vor scădea sub minus 10 grade Celsius în Moldova, în Bărăgan şi în Câmpia de Vest.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri