Alertă în Bușteni: un urs a fost văzut pe străzile din oraș

Data publicării:
urs pe stradă
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Localnicii din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei şi turiştii aflaţi în localitate au fost din nou avertizaţi, duminică seară, prin mesaj RO-Alert, cu privire la faptul că un urs a fost văzut pe străzile oraşului. Oamenii sunt sfătuiţi să se adăpostească şi să nu se apropie de animal.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova a emis, duminică seară, mesaj RO-Alert cu privire la faptul că un urs şi-a făcut apariţia pe străzile oraşului Buşteni. Animalul a fost văzut pe strada Fântânii din staţiune, potrivit News.ro. 

La faţa locului a fost trimis, preventiv, un echipaj SMURD de la Detaşamentul Sinaia din cadrul ISU Prahova. Luna aceasta, localnicii din Buşteni şi turiştii aflaţi în staţiune au mai fost avertizaţi să se adăpostească din cauza apariţiei animalelor sălbatice în localitate. În 3 aprilie un urs a fost văzut chiar în parcul din centrul staţiunii.

De altfel, locuitorii oraşului spun că de ani de zile au fost terorizaţi în mod constant de animalele care coboară din pădure în oraş, în căutare de hrană.

„Aceste cazuri vor fi din ce în ce mai frecvente”

Recent, prefectul de Prahova, Emil Drăgănescu, a tras un semnal de alarmă în privinţa urşilor care coboară tot mai des în oraşe, el afirmând, în contextul în care un salvamontist a fost atacat de un urs pe o stradă din Predeal şi rănit foarte grav, luna trecută, că autorităţile ştiau de mai mult timp că se va ajunge aici întrucât cota de recoltare a urşilor repartizată fiecărui judeţ este insuficientă raportat la numărul mult prea mare al acestor animale sălbatice.

În opinia prefectului, această cotă ar trebui crescută. „Aceste cazuri vor fi din ce în ce mai frecvente, odată cu încheierea sezonului rece”, a afirmat Drăgănescu.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat recent modificarea legislaţiei privind intervenţia asupra urşilor, el precizând că va propune eliminarea intervenţiei graduale şi va lăsa libertate primarilor să ia decizia pe care o apreciază corectă, în legătură cu situaţia cu care se confruntă, în cazul apariţiei urşilor în localităţi.

Fechet a menţionat că astăzi, primarul, înainte de a lua o decizie care să protejeze cu adevărat populaţia, este obligat mai întâi să alunge ursul, după care să încerce o relocare a celui exemplar şi abia după acestea, conform legii, are dreptul să împuşte ursul respectiv sau să îl eutanasieze.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După ce George Simion l-a jignit, Emmanuel Macron l-a sunat imediat pe Nicușor Dan. Liderul francez i-a spus...
Digi FM
Mesajul unui puști de 12 ani, diagnosticat cu autism, pentru George Simion, după ce l-a jignit pe Nicușor...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Newsweek
Pensiile pe luna iunie vin cu o mică întârziere. Se vor da și banii de la Mica Recalculare?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...