Ambulanță răsturnată în Brăila, din cauza unei șoferițe. Paramedicii au fost răniți în urma accidentului

Data actualizării: Data publicării:
Ambulanță răsturnată în urma unui impact în Brăila
Ambulanță răsturnată în urma unui impact în Brăila. Foto: Captură video

Un accident grav a avut loc, sâmbătă, în orașul Brăila, după ce o mașină a lovit o ambulanță SMURD, iar din cauza impactului autospeciala s-a răsturnat. Paramedicii au fost răniți și au fost transportați la spital.

Potrivit ISU Brăila, accidentul rutier s-a produs la intersecția străzilor Grivița și Școlilor și a fost implicată o ambulanță SMURD.

Ambulanța SMURD se îndrepta spre un caz și nu avea pacient. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Echipajul de pe ambulanța SMURD a fost evaluat de medicul de pe ambulanța SAJ. Cei doi paramedici de pe SMURD au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale.

"Cei doi paramedici sunt răniți, însă starea lor nu este gravă. Au contuzii la cap, membre și au primit îngrijiri medicale. Șoferița nu a necesitat transportul la spital sau investigatii medicale la fața locului, neavând probleme din acest punct de vedere. Către persoana către care se îndrepta echipajul a fost trimisă o altă ambulanță", a declarat, la Digi24, purtătorul de cuvând al ISU Brăila. 

În mașina care a lovit ambulanța erau trei copii și o femeie, niciunul neavând probleme medicale.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...