News Alert Alertă falsă cu bombă la Curtea de Apel București. Procesul Elenei Udrea se reia la ora 14.00

Data actualizării: Data publicării:
Amenințare cu bombă la Curtea de Apel București.
Amenințare cu bombă la Curtea de Apel București. Foto: Digi24

Amenințare falsă cu bombă la cea mai mare instanță din Capitală. Curtea de Apel București a fost evacuată cât timp echipele antitero au verificat clădirea. 

ACTUALIZARE. Alerta cu bombă la Curtea de Apel București s-a dovedit a fi falsă. Procesul Elenei Udrea se reia la ora 14.00.

Sălile de judecată au fost golite, inclusiv cea în care erau în plină desfășurare dezbaterile finale într-un dosar de corupție al fostului ministru Elena Udrea.

Autoritățile au primit un telefon cu privire la faptul că ar exista un dispozitiv exploziv la Curtea de Apel București. Un jandarm a intrat în sala de judecată în care era dezbătut dosarul legat de finanțarea campaniei prezidențiale din anul 2009. Judecătorul a dispus ca toată lumea să iasă din sală. Acelaș lucru s-a întâmplat în fiecare sală de judecată în care se desfășurau procese.

În fața Curții de Apel București au sosit trupele antitero și mai multe echipaje de poliție. Specialiștii pirotehniști ai Serviciului Român de Informații se află la fața locului și împreună cu echipajele Poliției au demarat procedurile specifice în astfel de situații, anunță SRI.

Circulația a fost restricționată, iar oamenii au fost dirijați în exterior, către o zonă delimitată de siguranță.

Mai multe persoane s-au speriat și au început să fugă.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri