Anchetă a Poliției, după ce o persoană a găsit un rucsac în care se aflau două pistoale

Data publicării:
Mașină de poliție.
Poliţiştii din municipiul Iaşi au demarat o anchetă după ce a fost găsit un rucsac în care se aflau, printre altele, două pistoale.

Poliţiştii din municipiul Iaşi au demarat o anchetă după ce, în cursul zilei de duminică, în spatele unor garaje din cartierul Nicolina a fost găsit un rucsac în care se aflau, printre altele, două pistoale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), rucsacul cu armele a fost găsit lângă o ghenă de gunoi.

Poliţiştii Secţiei 6 Urbană Iaşi au fost sesizaţi despre faptul că lângă o ghenă de gunoi, într-un rucsac, au fost găsite mai multe bunuri, printre care două pistoale. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că unul este Airsoft, celălalt este o armă neletală care este supusă însă autorizării. Poliţiştii continuă verificările, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi pentru a fi luate măsurile legale care se impun. Precizăm că respectivele arme erau în vizibilă stare de uzură”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor plăti românii în plus pe litrul de benzină și motorină de la 1 august, după noile taxe aplicate de...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie