Anchetă la Maternitatea Ploieşti, după ce o mamă a fost externată cu un alt copil

Data actualizării: Data publicării:
bebelus care isi mainile la fata
Foto: Profimedia

O anchetă internă va fi demarată la nivelul Secţiei de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, după ce o mamă a fost externată cu un alt copil decât cel pe care l-a născut, situaţia fiind remediată în scurt timp, la sesizarea mamei copilului externat din greşeală.

Directorul medical al SJU Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat luni, pentru Agerpres, că în acest caz a fost vorba despre două fetiţe născute în aceeaşi zi, care au acelaşi nume şi acelaşi prenume.

„Şi-au dat seama repede şi s-a remediat problema. Noi vom demara o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat şi vom vedea dacă trebuie revizuite inclusiv procedurile de identificare şi vom lua măsuri în funcţie de rezultatele anchetei. Este vorba despre două fetiţe care au fost născute în aceeaşi zi şi aveau acelaşi nume şi acelaşi prenume. Una dintre mămici este cea care şi-a dat seama că este o problemă”, a precizat Ilinca.

Din primele date, cea care şi-a dat seama că a fost făcută o greşeală este mama care încă se afla în spital. 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul trist al momentului despre Traian Băsescu! Era de aşteptat după ultimele informaţii despre fostul...
Digi FM
Andra și Cătălin Măruță, declarații după ce au reclamat hărțuirea unui bărbat obsedat de artistă: „Unele...
Pro FM
Rita Ora, declarație emoționantă pentru Taika Waititi, de ziua lui: „Sunt atât de mândră de tine, mă inspiri...
Film Now
De la Paris la Veneția. Lily Collins, surprinsă la filmările pentru „Emily in Paris” în cel mai romantic oraș...
Adevarul
Cât de aproape e acum pacea în Ucraina și ce are de făcut România. „Asta arată capacitatea Europei de a se...
Newsweek
Ce interese de familie îl fac pe George Simion să nu voteze tăierea pensiilor speciale?
Digi FM
Dan Negru, mesaj tranșant despre războaiele care zguduie lumea: „Trimiteți copiii elitelor pe front. Va fi...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
Și-a pierdut viața după ce a cumpărat un păianjen de pe internet. Sfârșitul tragic al unui bărbat i-a șocat...
Film Now
Omul care și-a dorit să stârnească rivalitatea între Mila Kunis și Natalie Portman, la filmările pentru Black...
UTV
Andra și Cătălin Măruță, vacanță la Marbella. Cine este milionarul alături de care și-au petrecut sejurul in...