Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, a încetat din viaţă

Data publicării:
4932929 20mediafax 20foto 20ciprian 20sterian-42488

Conform primelor informaţii, înaltului ierarh i s-a făcut rău în drum spre Panciu, în timp ce se deplasa la Mănăstirea Brazi, scrie Mediafax.

Imediat, la faţa locului a fost chemată ambulanţa, prin intermediul Serviciului Unic de urgenţă 112, iar arhiepiscopul Epifanie Norocel a fost transportat la spitalul din Panciu, unde medicii au încercat resuscitarea acestuia, însă înaltul ierarh a murit, decesul fiind constatat în jurul orei 19.45, potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vrancea şi Poliţiei locale.

Arhiepiscopul Epifanie Norocel împlinise 80 de ani la jumătatea lunii decembrie 2012.

Surse medicale au precizat luni seară, pentru Mediafax, că Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei avea, de mai multă vreme, o afecţiune cardiacă.

Patriarhia Română a precizat că până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în calitate de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, „care va fi pomenit la sfintele slujbe, ca Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii”, potrivit unui comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...