Atac mafiot la Suceava. 11 dintre agresori sunt audiați la poliție în cazul jurnaliștilor și activistului de mediu bătuți crunt

Data publicării:
purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan.
Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan. Foto: captura Facebook

11 din cele aproximativ 20 de persoane care au bătut crunt doi jurnaliști și un activist de mediu în Suceava au fost identificați și duși la poliție pentru a fi audiați, a anunțat purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, joi, și au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere în acest caz.

Cu persoanele vătămate s-a relaționat permanent și, având în vedere că au venit în București, au fost îndrumate să se prezinte la sediul IGPR- Direcția de Investigații Criminale, pentru a depune plângere prealabilă, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. Cele 3 persoane vătămate s-au prezentat la sediul Direcției de Investigații Criminale, astăzi, în jurul orei 14.00”, a adăugat Drăgan.

Oficialul a mai spus că infracțiunile din domeniul silvic au crescut cu peste 60% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În primele 8 luni ale acestui an au fost făcute 27.000 de controale și au fost date peste 5.500 de amenzi în valoare de 9 milioane de lei.

Declarațiile vin după ce un jurnalist care filma un documentar despre tăierile ilegale de lemn din Suceava a fost bătut, alături de un coleg și un activist de mediu, de un grup de 20 de indivizi, care i-au atacat cu bâte și topoare. Cei trei au ajuns la spital, iar aparatura le-a fost distrusă.

Jurnalistul Mihai Dragolea a relatat pentru Digi24 că au fost atacați în timp ce filmau în pădure, spunând că printre cei 20 se aflau proprietarul pădurii și inginerul silvic.

Dintr-odată am vazut 20 de oameni cu topoare și bâte în mână, printre care se aflau proprietarul și inginerul silvic, iar de acolo au mai fost 10 secunde până ce am fost asaltați. Noi ne-am refugiat în Dacia Duster, dar nu a ținut Dusterul la 20 de oameni, au deschis ușile, am fost aruncați din mașină, eu am fost lovit în față și am căzut într-o râpă, de unde am sunat la 112”, a povestit el.

Jurnalistul a mai spus că cei care i-au atacat i-au amenințat direct: Vă omor.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la biserică? Enoriaşii au observat imediat şi ţinuta, ce a făcut în spatele...
Digi FM
Lady Kitty Spencer, nepoata prințesei Diana, imagini rare cu soțul cu 32 de ani mai mare și fiica lor de doi...
Pro FM
Speak, despre începuturile lui în muzică: "O bună perioadă am stat în spatele lui Velea, ceea ce mie îmi...
Film Now
Cum a început prietenia dintre Sandra Bullock și Jennifer Aniston: „Hollywood ne-a divizat, nimănui nu-i...
Adevarul
Automobilul german care făcea furori în România comunistă. „Are o sobă în spate ca să-ți țină mâinile calde...
Newsweek
Casa de Pensii gata să dea un nou contract de 9.000.000€ firmei care a blocat recalcularea pensiilor
Digi FM
Dan Alexa și Andrada, a doua lui soție, au divorțat la notar. Și-au pus fiul pe primul plan: “Custodia va fi...
Digi World
Ce este miastenia gravis, boala de care suferă fosta campioană de tenis Monica Seles. Cum se manifestă...
Digi Animal World
Panică pe plajele din Maine, după ce un rechin alb uriaș a fost observat aproape de țărm. Poliția avertizează...
Film Now
Jennifer Aniston, mărturisiri rare, la 20 de ani de la divorțul de Brad Pitt: "A fost o perioadă extrem de...
UTV
Jason Momoa, la un pas de moarte în ocean. „Am renunțat. În mintea mea, murisem deja”. Experiența care i-a...