Atenţionare de călătorie în Muntenegru. Se lucrează pe mai multe porțiuni de drum

Data publicării:
turism muntenegru 2 1

Din cauza lucrărilor de reabilitare, circulaţia este întreruptă pe porţiunea de drum Berane-Lubnice între orele 11.00-15.00, atenționează MAE.

În tunelurile Sozina și Ras se execută lucrări de întreţinere, până la data de 26 iulie, între orele 23.00 și 06.00, circulaţia desfăşurându-se, alternativ, pe o singură bandă.

Începând cu data de 01 iulie și până în 01 septembrie, în intervalul orar 17.00 – 22.00, este interzisă circulaţia autovehiculelor a căror masă depăşeşte cinci tone pe următoarele drumuri:

M-2 – Bioce – Kolasin - Mojkovac

M-2 - Podgorica-Sotonici-Petrovac

M-2 I M2.4 - Gp Debeli Brijeg – Herceg – Novi – Kotor – Budva – Bar- Gp Sukobin

M 2.3 - Podgorica-Cetinje-Budva

„Datorită intensificării traficului auto în perioada sezonului turistic, MAE recomandă conducătorilor auto să respecte cu stricteţe limitele de viteză, adaptarea vitezei la condiţiile meteo şi de trafic, precum şi acordarea unei atenţii deosebite circulaţiei pe porţiunile de drum pe care se execută lucrări, şi efectuarea unor pauze de odihnă ori de câte ori este necesar, având în vedere specificul montan al căilor rutiere din Muntenegru”, precizează MAE într-un comunicat de presă.

Accidentul rutier din Muntenegru a avut loc în 23 iunie, când un autocar cu turişti s-a prăbuşit, într-o prăpastie de 30 de metri.

În urma tragediei, 18 români și-au pierdut viața și alți 29 au fost răniți.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comfort” sau „confort”: care este forma corectă în limba română, mulți scriu ca în engleză
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă