Bărbat rătăcit vineri în Munţii Buzăului, găsit de jandarmi sâmbătă. Care a fost norocul omului peste noapte

Data publicării:
jandarm fb

Un bărbat de 47 de ani, din Nehoiu, aflat la cules de ghebe alături de alte patru persoane, s-a rătăcit vineri seara în pădurea din zona Gura Teghii, fiind găsit sâmbătă dimineaţa de jandarmii din cadrul IJJ Buzău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Buzău, Georgiana Nazîru, în cursul zilei de vineri, în jurul orei 19,00, prin intermediul 112, s-a sesizat că un bărbat s-a rătăcit în pădurea din zona Gura Teghii.

„La nivelul inspectoratului s-a luat măsura alertării şi trimiterii în zonă a unui echipaj de jandarmi montani, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu, sprijinit de efective de pompieri, poliţie şi voluntari din cadrul grupului care a semnalat dispariţia. Pe timpul nopţii, acţiunile de căutare au fost îngreunate pe fondul vremii nefavorabile şi a terenului accidentat”, a precizat ea.

La primele ore ale dimineţii de sâmbătă, căutările au fost continuate de jandarmi împreună cu pompieri, voluntari şi un pădurar. După câteva ore, bărbatul a fost găsit de jandarmii montani în zona împădurită de lângă localitatea Gura Teghii, aflându-se într-o stare bună de sănătate, neavând nevoie de îngrijiri medicale. Bărbatul a afirmat că a stat pe timpul nopţii la un adăpost al unei exploatări forestiere.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”