Carnea de cal din România, etichetată drept vită în Grecia

Data publicării:
28022013 20m 20grec 20cal-52095

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a confirmat informaţia, precizând că tranzacţia s-a făcut direct, fără intermediari.

Konstantinos Barberis, şeful direcţiei Autorităţii alimentare elene, a explicat că rezultatele analizelor ADN au confirmat că în loturile etichetate drept carne de vită se găsea și carne de cal.

„Oricine poate spune o grămadă de lucruri. Dacă nu descoperim oameni importanţi, adică pe cei implicaţi, care să ne arate informaţii relevante şi dovezile, este dificil să spunem. Dar fapta există. ADN-ul a fost găsit în acele loturi. Ieri am avut primele rezultate care au arătat că ADN de cal era prezent în acea carne. Carnea a fost importată din România”, a declarat Konstantinos Barberis, răspunzând la întrebarea dacă e posibil ca firma să fi schimbat etichetele pe pachete.

Care sunt consecințele

Dragoş Frumosu, preşedinte Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), este de părere că acelei firme ar trebui să ise retragă autorizația de funcționare.

„În condițiile în care această firmă se face vinovată și ea este vinovată de această situație, atunci sigur, să plătească cu capul, eu aș merge până la ridicarea autorizației de funcționare, pentru că e păcat din cauza unei firme să plătească atâția producători din România”, a declarat Dragoș Frumosu.

„În cazul în care firma din România se va dovedi nevinovată, aici trebuie să existe documente semnate de ANSVA. Dacă acea persoană a riscat să semneze că se transportă îndeplinind toate cerințele din punct de vedere al calității înseamnă că asistăm la o situație în care mai multe persoane sunt implicate în acest lucru”, a spus președintele FSIA.

Control la firma exportatoare

La sediul firmei care a exportat carnea în Grecia a fost demarat un control al autorităților.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a confirmat exportul, dar a precizat că se fac verificări pentru a se stabili dacă etichetarea greşită s-a făcut în ţară sau în Grecia. El a mai spus că firma românească a exportat direct către cea grecească, fără intermediarul regăsit în celelalte cazuri de export de carne de cal către Europa.

Reprezentanții acestei firme nu au putut fi contactați încă pentru un punct de vedere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri