Cât costă reabilitarea unui apartament la Roman: cât prețul unuia nou

Data publicării:
bloc roman

Aşa se face că acum suma trebuie plătită de șapte familii. Asta înseamnă că lunar trebuie să plătească aproape 600 de lei, pentru următorii 25 de ani. Primăria va încerca astazi din nou să-i convingă pe oameni să semneze.

Familia David este una dintre cele șapte nevoite să plătească suma exorbitantă pentru reabilitarea blocului.

„Ne-am trezit că avem de plătit în condiţiile ordonanţei 20 din 1994 suma orientativă de 32.000 de euro de apartament. Fără ca noi să ne fi dat vreodată acceptul pentru asemenea costuri. Poate am fi renunţat la apartamente. Nu mă mai interesează, nu mă mai lega de el”, spune Vasile David, locatar.

„Personal, nu aş lua cheia. E frustrant să ştii că ai de plătit o sumă şi te trezeşti cu ea triplată. Nu ai de unde să dai banii respectivi. Deci este ceva. Nu ştii încotro să o iei”, spune și Mihaela David.

De lucrările de reabilitare s-au ocupat mai multe firme, iar locatarii au fost mutaţi în locuinţe sociale, până la finalizarea acestora. În urmă cu câteva zile, oamenii au fost informaţi că locuinţele sunt gata la cheie şi că au de achitat mai mult.

Noi încercăm totuşi să ne lămurim cum s-a ajuns până la aşa o sumă. Aşteptăm, nu avem ce face. Aşa cum am aşteptat atâţia ani o să mai aşteptăm poate Dumnezeu o să aibă milă şi de noi”, adaugă Mihaela Siea, locatară a blocului.

„Eu am să mă mut acum pentru că am spus că e apartamentul meu dar nu o să semnez niciun fel de contract. Nu am semnat nicio ipotecă, pentru că nu este vina mea”, spune Vasile Dumitrache, un alt locatar.

Nici familiile cu venituri mici, nu vor scăpa prea uşor. Lună de lună vor trebui să meargă la Primărie cu fluturaşul de salariul sau cuponul de pensii pentru a face dovada veniturilor. Iar dacă în următorii 25 de ani se va schimba proprietarul, acesta va suporta cheltuielile de consolidare, dacă va avea un venit peste cel mediu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri