Cât durează să traversezi România cu trenul?

Data publicării:
tren-1

ACTUALIZARE. La peste 24 de ore de când plecase din Mangalia, trenul a ajuns, în sfârşit, la Oradea. Până acolo, a adunat o întârziere de 500 de minute.

„De la ora 4 și 20 până acum. Deci 24 de ore? Da, exact. Groaznic? Nu groaznic , foarte groaznic”, spune un călător.

„Am suferit șapte ore în plus”, spune o femeie.

Până la Satu Mare, punctul final al traseului, întârzierea a ajuns la nouă ore.

Probleme similare au fost şi pe ruta Mangalia - Arad.

Iniţial, trenul a fost anunţat cu o întârziere de 240 de minute, apoi 270 de minute, iar când a fost anunţat că va ajunge în staţie s-a schimbat din nou întârzierea şi a ajuns la 300 de minute.

„270 de minute e inadmisibil! Hai, înţelegi 10 minute, 30 de minute, 50 de minute, o oră, două, dar 270 de minute e inadmisibil!”, spune indignat un călător.

Și călătorii care aveau ca destinaţie Timişoara au numărat fiecare oră adăugată în plus călătoriei. Trenul care a plecat din Mangalia ar fi trebuit să sosească în gara din Timișoara în jurul orei 09:40, a întârziat aproape patru ore și a ajuns la ora 13.

Ce pot să zic, îngrozitor, condițiile sunt foarte proaste, prețurile sunt foarte mari pentru ceea ce ni se oferă, iar întârzierea a fost semnificativă”, se plânge un călător.

Foarte rău, trei ore și jumătate întârziere, numai în România se poate întâmpla. Groaznic. (Reporter: V-au dat ce, pe drum, apă?) Ne-au dat un pumn în cap, nimic!”, spune o femeie care se dă jos din tren.

Alina Predescu, purtator de cuvânt CFR, vine cu explicații: „Pasagerii care călătoreau la vagoanele de dormit au primit apă de la însoţitorii de vagon. (Reporter: Şi ceilalţi, care erau la celelalte vagoane?) Din păcate, nu s-a putut azi-noapte organiza treaba în aşa măsură încât să poată primi toată lumea”.

Problemele oamenilor au pornit de la un incendiu izbucnit într-o gară mică din judeţul Călăraşi, care a întrerupt funcţionarea instalaţiei de centralizare electronică. Scurtcircuitul s-a produs în gara Săruleşti, în sala releelor, în jurul orei 19:00. Timp de două ore şi jumătate, circulaţia a fost oprită. Incendiul a fost stins în jurul orei 21:30, dar haosul pe care l-a provocat în circulația feroviară a durat ore întregi.


Sunt probleme pe calea ferată! Două trenuri de pasageri care au plecat ieri de la Mangalia nu au ajuns nici acum la destinaţie. Au adunat peste o mie de minute întârziere, după ce azi-noapte s-au oprit pentru că a luat foc o instalaţie într-o gară dintre Bucureşti şi Constanţa.

Cea mai mare întârziere, de 500 de minute, o are trenul Mangalia-Satu Mare, care va ajunge la destinație după 16:30. Garnitura a plecat ieri de pe litoral, la 15:23, adică de mai bine de 24 de ore.

Trenul Mangalia-Arad are o întârziere de 300 de minute. Va ajunge la Arad în jurul transmiterii acestei știri.

O întârziere de peste 300 de minute a avut și trenul Mangalia-Timișoara.

Toate aceste probleme au fost cauzate de vremea nefavorabilă dar și de un scurt circuit care s-a produs aseară, în jurul orei 19:00, în gara Sărulești, județul Călărași.

Timp de două ore şi jumătate, circulaţia a fost oprită. Mai multe trenuri de călători au fost oprite. Pasagerii care au avut legături din București au fost redistribuiți la alte trenuri pentru a ajunge la destinații.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Andreea Marin, apariție ca la Hollywood la un eveniment din Capitală. Elegantă într-o rochie neagră cu...
Pro FM
Prince, fiul lui Michael Jackson, imagini rare alături de iubita lui: „Nu aș fi putut să cer o parteneră mai...
Film Now
Millie Bobby Brown, de la prima iubire la "pentru totdeauna". De ce s-a măritat la doar 20 de ani: "Nu mi-am...
Adevarul
Detaliul din comunicatul Kremlinului care arată că Trump a fost jucat pe degete de Putin în discuția lor...
Newsweek
Pensiile pe aprilie, virate mai devreme. Cum intră pensionarii în posesia ajutorului de 400 lei?
Digi FM
Gal Gadot, superbă în rochie mini albă, cu picioarele perfecte la vedere. Wonder Woman are 4 fete și 39 de ani
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine este Owen Cooper, actorul debutant de 15 ani care a impresionat în miniseria "Adolescence". Personajul...
UTV
Debut spectaculos în modă pentru Elena Boncea! Cum arată acum fiica Loredanei Groza la 27 de ani